Home Monden Giulia Nahmany a fost la un pas de moarte din cauza pastilelor...

Giulia Nahmany a fost la un pas de moarte din cauza pastilelor de slăbit

DISTRIBUIŢI

Giulia își aduce aminte cu durere în glas de perioada în care și-a dorit foarte tare să slăbească și a apelat la pastilele de slăbit care au ajutat-o, într-adevăr, să dea jos 15 kilograme, dar cu riscuri uriașe.
"Eu pot să fiu deja medic în nutriție. Am ținut foarte multe regimuri, însă cea mai grea experiență a fost acum trei ani, când am slăbit foarte mult și aveam cu 15 kilograme mai puțin decât acum", a povestit Giulia.
Se cutremura chiar și astăzi când își amintește reacțiile adverse. Inima a început să-i bată necontrolat, avea amețeli și stări de leșin. Simțea chiar că o ia razna cu capul.
Nahmany a precizat că pastilele de slăbit conțin amfetamine, sunt foarte nocive și avertizează toate femeile să nu ia așa ceva.În prezent se bazează doar pe regimuri alimentare, iar acum ține unul foarte greu.
”Pește, salată, pește, salată, doar atât mănânc și dacă simt că o să leșin, mănânc o banană. Plus de asta, mă duc și la sală", a mai declarat ea.
"Nu știu cum rezist, dar mai iau niște suplimente de plante și trebuie să am forță pentru familia mea. Nici roșii nu am voie să mănânc, doar legume verzi. Momentan am slăbit 5 kilograme, dar mai trebuie să dau jos 8, 9", a conluzionat blondina.

Andreea Vîrîci

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.