Conform unui comunicat remis in cursul zilei de ieri de staff-ul HBO, incepand de la 1 iunie, abonatii acestui canal premium destinat filmelor vor putea urmari un program extins, adica 24 de ore din 24, sapte zile din sapte. Aceasta decizie este urmarea unor studii recente de piata si a solicitarilor directe venite de la abonati. -O data cu aceasta decizie, abonatii pot urmari HBO la orice ora din zi si din noapte. Nu ne asteptam sa inregistram audiente ridicate pentru programele de noapte insa studiile de piata efectuate in ultimul timp au evidentiat dorinta consumatorilor de a ne viziona non-stop. Acest lucru a fost hotarator in luarea deciziei-, a declarat George Vascan (Country Manager HBO Romania) in acest comunicat.
Printre filmele anuntate deja in grila lunii iunie putem enumera: -Lara Croft: Tomb Raider 2: Leaganul Vietii- (cu Angelina Jolie), -Ultimul Samurai- (cu Tom Cruise) sau -Italiencele- (film regizat de Napoleon Hemlis, cu Ana Ularu si Mara Nicolescu in rolurile principale). Pe langa aceste filme, vor continua serialele -Joey- si -Carnivale- (ajuns la al doilea sezon). Conform staff-ului HBO, extinderea programului nu va afecta structura existenta: duminica (megapremiera saptamanii), vineri (a doua megapremiera a saptamanii), sambata (seara in familie), iar marti (seara originala HBO).
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane