Este a doua oară când cei doi își anunță căsătoria. Crystal și „bunicul ei“, Hugh, trebuiau să se căsătorească pentru prima dată anul trecut în luna iunie, însă mireasa a fugit din Playboy Mansion cu doar cinci zile înainte de mariaj.
După ce a încercat să devină vedetă de reality show și a eșuat lamentabil, Crystal s-a întors cu coada între picioare la tăticul Hugh Hefner care a primit-o înapoi la începutul acestui an. Hugh Hefner, în vârstă de 86 de ani, va ajunge în sfârșit la Altar alături de Crystal Harris (26 de ani), blondina cu care are o relație cu năbădăi de câțiva ani buni. Se pare că diferența de vârstă de 60 de ani nu este un impediment în mariajul celor doi, Crystal declarând că dragostea ei față de Hugh „nu poate fi descrisă în cuvinte“ și a spus pentru a doua oară DA, nunta urmând să aibă loc chiar de Revelion.
Andreea Vîrîci