
Ia românească va fi prezentată, începând de vineri, la New York, de Institutul Cultural Român (ICR), în cadrul unei serii de evenimente reunite sub titlul generic "La Blouse Roumaine", prin care se dorește dorește promovarea identității culturale românești în spațiul nord-american, potrivit ICR.
Evenimentul va include colaborări cu Muzeul Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul Țăranului Român din Capitală, precum și cu alte muzee etnografice din România, prin organizarea unor expoziții și simpozioane dedicate relațiilor între artele tradiționale românești, curentele de avangardă și creațiile artistice.
Prima manifestare din această serie este marcată de vernisajul expoziției de costume populare românești din colecția inginerului Cristian Pascu, președintele Societății Române Creștine "Dorul" (fondată în 1903, în New York, sub numele inițial de Clubul Național Român Carmen Sylva). Expoziția va fi găzduită în spațiul Galeriei ICR New York (ICRNY) și va fi precedată de un colocviu la care vor lua cuvântul scriitoarea Doina Uricariu, director ICRNY, artistul plastic, criticul de artă și curatorul expoziției, Eduard Andrei, și profesorul universitar doctor Theodor Damian. Pe durata vernisajului, vizitatorii expoziției se vor delecta cu fragmente muzicale din repertoriul Mariei Tănase, interpretate de remarcabilul compozitor și violonist Alexander Bălănescu.
Expoziția reunește 25 de costume populare românești – expuse pe manechine – și explorează, în paralel, prin intermediul unui slideshow, rolul pe care costumul tradițional l-a jucat în plastica românească, preponderent în perioada interbelică – Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață -, dar și în construirea imaginii publice sau private a reginelor Elisabeta și Maria. De asemenea, evenimentul pune în valoare statutul costumului popular ca obiect de patrimoniu național, expus, în prezent, în muzee sau ca sursă de inspirație pentru creația vestimentară a unor celebre case de modă precum Yves Saint Laurent.
O semnificativă contrapondere vizuală, tot în format digital, este reprezentată de seria portretelor cu ie românească semnată de pictorul francez Henri Matisse, datorată în bună măsură prieteniei sale cu pictorul român Theodor Pallady. De altfel, evenimentul împrumută titlul de la una dintre cele mai cunoscute lucrări ale acestei serii.
Evenimentul se înscrie într-o serie de tendințe actuale de promovare a portului românesc, precum prezentarea recentă a unor piese de costum popular românesc pe site-ul Metropolitan Museum din New York. În același sens, comunitatea online La Blouse Roumaine, numărând peste 18.000 membri, propune ia – bluza tradițională românească – ca brand de țară al României și va organiza pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, Ziua Universală a Iei.
Irina Tracy