Este un titlu desprins parca din confruntarile lui Dan Negru, insa, in realitate, acest razboi exista, in contextul in care sunt foarte multi posesori ai -carnetului de artist- care n-au ce cauta in muzica. Cele cateva spectacole anuale, transmise la televizor, ce impun obligativitatea cantarii live, prezinta grotescul unei industrii muzicale cu iz de taraba in care domina -tatele si fesele- sau relatiile mondene in care sunt implicate anumite -cantarete-. Ultimul exemplu de penibil s-a petrecut nu de mult la Mamaia. Behaiala e putin spus! Penibil este un cuvant prea frumos! Si totusi, artistii care au fost tinta atacurilor oamenilor de muzica traiesc bine-mersi, prostind in continuare publicul.
Confruntarea -idoli de imagine vs idoli adevarati- este inegala, pentru ca idolii adevarati nu umbla cu fotbalisti, nu se dezbraca in toate revistele pentru adulti, preferand doar sa cante.
Avem muzica usoara, rock, hip-hop, dance, house, manele, muzica usoara… avem de toate. Toate genurile muzicale sunt prezente pe piata romaneasca fiind mai mult sau mai putin promovate de catre producatori, in functie de interesele de moment. Avem trupe care se bucura de succes un an-doi, dupa care dispar total din peisaj (vezi T-Short, K1, Gaz pe Foc, Genius, Akcent sau Animal X), avem trupe care rezista de mai bine de 20 de ani (Iris, Holograf, Voltaj sau Cargo) si un underground care refuza sa patrunda in mainstream. Compozitorii din garda veche au fost inlocuiti, slagarul s-a transformat in hit, iar cantaretul a devenit peste noapte vedeta chiar daca nu intelege prea bine cu ce se mananca acest termen. Toate fetele vor sa fie J-Lo sau Beyonce Knowles, trupele de baieti imita si acum formatele de genul Backstreet Boys, artistii ajung vedete de televiziune, vedetele devin artisti… ce mai, o adevarata nebunie, mosule!
Banii… care este!
Va mai amintiti de versurile piesei -Banii vorbesc-? Ele sunau cam asa: -Banii vorbesc, banii vorbesc, unii te ridica, altii te lovesc/Banii nu tac, banii se fac, totul e in mana lor/Banii vorbesc-. Asta canta Dan Bittman pe la inceputul anilor *90. La acea vreme, trupa Holograf nu avea cum sa stie ca aceste versuri se vor transforma in realitate la un moment dat. Nu a fost nevoie decat de 10 ani. Acum, in 2004, daca ai bani, poti deveni vedeta, indiferent daca ai voce sau nu. Daca ai bani, intri pe mana unui fabricant de hituri gen Marius Moga sau Costi Ionita, stai in studio cateva luni – timp in care ii imbolnavesti de nervi pe sunetisti – dupa care investesti o suma frumusica in garderoba (de preferinta de la Paris sau Milano) si esti gata sa zbori pe piata. Pentru a fi sigur sau sigura ca vei ajunge acolo unde trebuie, adica la urechile si ochii publicului, mai scoti intre 1.000 si 10.000 de dolari pe care ii bagi intr-un videoclip, filmat de preferinta intr-un tinut exotic, gen Spania sau Turcia, dupa care astepti rezultatele. Ele arata in felul urmator: pozitii nejustificate in topuri, eventual un premiu pentru debut la spectacole gen Mamaia sau MTV si, de ce nu, un disc de aur care atarna greu la palmares. In 99% din cazurile -celebritatilor- care au ajuns astfel pe piata, sumele investite au fost acoperite total fie din buzunarul parintilor, fie de protectorii influenti, producatorii avand simpla menire de a edita produsul muzical. O data intrata pe piata, proaspata vedeta devine tinta subiectelor mondene, din care nu lipsesc aventurile cu fotbalisti sau cu oameni de afaceri influenti.
Vocea? Nici nu mai conteaza, pentru ca vorba romanului: -Cine e prost sa cante live in Romania?- Razboiul -idoli de imagine vs idoli adevarati- se rezuma in realitate doar la o imensa goana dupa bani.
Principala victima a acestui razboi este publicul, care nu mai stie sa faca o diferenta clara intre valoare si fals, avand tendinta sa copieze ceea ce vede la televizor sau in concerte.
Daca ar fi sa analizam acest conflict pe curente muzicale, este clar clar ca exponentii zonei dance sunt liderii categoriei -idoli falsi- (cu cateva exceptii gen 3rei Sud-Est sau Andra), in timp ce categoria -idoli pe bune- ar fi dominata autoritar de trupele rock cu traditie in muzica romaneasca. Fara doar si poate, gusturile nu se discuta, ci se educa. Din pacate, vor mai trece foarte multi ani pana cand valoarea va fi la loc de cinste in muzica romaneasca…
Un razboi vazut prin ochii fanilor
Daca incerci sa testezi opinia ascultatorilor de muzica, intri pe un site specializat si vezi cum voteaza ei in puzderia de clasamente, care mai de care mai interesante.
Un exemplu elocvent l-am gasit pe site-ul www.muzicabuna.ro unde exista trei categorii de topuri: de bine, de rau si alte. Din fericire, rezultatele acestor topuri arata ca inca mai sunt oameni care stiu sa aprecieze valoarea.
La sectiunea -de bine- am gasit patru topuri: -cea mai buna trupa-, -cea mai buna imagine-, -cea mai buna voce- si -cel mai bun live-. Ca o medie a celor patru clasamente se poate spune ca avem de-a face cu aceleasi trupe: Iris, Holograf, Phoenix, Bosquito, Cargo, Vama Veche, Directia 5 sau Voltaj – adica artisti care nu fac compromisuri. Singurii exponenti ai altor curente sunt: Paula Seling, Andra, Angel sau 3rei Sud-Est.
Sectiunea -de rau- cuprinde majoritatea numelor care au fost declarate -dezamagiri- si dupa Festivalul Mamaia. Astfel, liderul topului intitulat -Cea mai penibila trupa- este Costi Ionita, urmat de Bombastic, Dl Problema, Andreea Balan sau Nic (N&D). In acelasi top se mai afla Cristiana Raduta, Fizz, Bambi sau Fuego.
Cel de-al doilea top al acestei categorii incearca sa-i descopere pe -cei mai mari afoni- din muzica romaneasca. Aici, liderul autoritar este purtatorul de blana Fizz, care este urmat de Dl Problema, Nic, Adrian Enache, Akcent, Andreea Balan, Cristiana Raduta, Laguna, Anna Lesko, Sexxy, Anda Adam sau O-Zone.
