
Piesa Innei, ”Spre Mare”, s-a bucurat de un real succes fiind deja cântată în toate cluburile de pe litoral. Inna se declară o fire romantică și visătoare și arată asta în piesele ei. Piesa "Spre Mare", lansată de artistă relatează o poveste de iubire de o vară, ce se petrece pe malul mării și este una dintre piesele preferate ale artistei care se identifică atât cu linia melodică dar și cu versurile sensibile ale cântecului.
Inna a pozat într-o rochie albă vaporoasă, fotografie pe care a postat-o pe Facebook, alături de mesajul: "Iubirea ta ce mă ține. În orice vară, lângă tine." Artista a copilărit la mare, fiind născută în Mangalia pe 16 octombrie 1986 și a dezvoltat dragostea pentru litoral de la vârste fragede, fiind mediul în care se simte ca acasă. Inna a cucerit publicul internațional și speră să ajungă o voce mondială, așa cum sunt marile vedete ascultate în orice țară de pe glob. Următorul pas în cariera cântăreței este să ajungă în Australia, unde piesele ei se difuzează deja la posturile de radio, însă nu a susținut nici un concert acolo.
Irina Tracy