Cu ocazia programului -Sibiu – Capitala Culturala Europeana-, Institutul Cultural Roman va organiza in perioada 15 mai-20 iunie 2007, la Sibiu, expozitia -Culorile avangardei si Plural-, un proiect alcatuit din activitati expozitionale, publicistice si exegetice, ce se vor focaliza pe modernismul si avangarda din Romania in anii 1910-1940. Expozitia -Culorile avangardei- va fi prezentata in spatiile Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bruckenthal din Sibiu.
Culorile avangardei inseamna culori etnice (romani, evrei, germani, maghiari), culori politice si culorile in sensul pur estetic. Expozitia va reuni peste 90 de lucrari ale unor artisti precum Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrascu, Theodor Pallady, Corneliu Mihailescu sau Sandor Ziffer. Tablourile provin de la 11 muzee din Bucuresti, Constanta, Arad, Turnu Severin, Craiova sau Brasov. Cu ocazia expozitiei se va lansa si un album-catalog ce va cuprinde reproduceri ale lucrarilor, texte critice si de istoria artei. Pentru realizarea acestei expozitii este nevoie de 50.000 de euro, suma ce va fi asigurata de MCC, proiectul aflandu-se printre cele 170 de proiecte selectate de o comisie a MCC pentru a se organiza la Sibiu in 2007.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane