Cunoscuta actriță de telenovele Ioana Ginghină, și-a sărbătorit, ieri, ziua de naștere. Interpreta Zambilei din serialul "Regina", o producție Promance ce va avea premiera pe 29 septembrie, a petrecut cea mai importantă zi din an alături de soțul ei, Alexandru Papadopol, și, pentru prima oară, alături de fiica lor, Ruxandra Ioana. Frumoasa artistă a împlinit vârsta de 31 de ani și a spus că până recent considera că cea mai reușită aniversare a sa a fost cea de anul trecut, cand soțul ei, actorul Alexandru Papadopol, i-a organizat o petrecere surpriză, la care a chemat toți prietenii. Odată cu venirea fetiței sale Ruxandra, perspectiva Ioanei s-a schimbat motiv pentru care petrecerea de anul acesta va fi cea mai frumoasă deoarece consideră că fiecare moment petrecut alături de micuța Ruxandra este mai frumos decât orice altceva. "Sâmbătă și duminică sunt singurele zile în care nici eu, nici Alexandru nu avem filmări și ne place să le petrecem împreună. Și cum ziua mea a picat duminică nimic nu poate fi mai frumos pentru mine decât să stau cu ei. Deci astăzi o să ne jucăm cu ea și vom merge la plimbare în parc toți trei", a mărturisit soția lui Papadopol. Ioana a revenit deja pe platourile de filmare și mărturisește că timpul trece foarte greu când nu este lângă Ruxandra, dar s-a obișnuit cu această situație. "Îmi este destul de greu să mă concentrez și la text și la mișcare, din cauza faptului că sunt cu gândul doar acasă. Dar m-am mai obișnuit cu gândul că nu o să pot sta în fiecare minut lângă ea și nu îmi mai este atât de greu. Vineri a fost prima zi când Alexandru a rămas singur cu ea acasă și s-a descurcat excelent", a conchis Ginghină.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane