Nu numai vara aceasta a fost una plina la capitolul concerte, dar si toamna se anunta la fel. Astfel, cei de la compania Music Management, condusa de impresarul Radu Groza, au dezvaluit ca se afla in tratative foarte avansate cu celebrul cantaret spaniol Julio Iglesias. Acesta ar putea sa sustina in toamna un turneu in tara noastra, mai precis undeva pe la sfarsitul lunii octombrie. Organizatorii turneului, Media Services, licentiat Sony Music in Romania, si compania Music Management stabilesc la aceasta ora ultimele detalii ale acestui eveniment. Turneul artistului in varsta de 63 de ani cuprinde orasele Bucuresti, Timisoara, Cluj si Iasi, insa datele spectacolelor nu au fost, pentru moment, fixate. Julio Iglesias nu se afla la primul concert in Romania. In 1968, el a participat la Festivalul -Cerbul de Aur- de la Brasov, fiind practic locul in care cantaretul spaniol s-a lansat. La 9 septembrie 1999, Julio a revenit pentru a doua oara in tara noastra si a sustinut un show pe stadionul Cotroceni din Capitala. Supranumit -Idolul femeilor-, Julio Iglesias are la activ nu mai putin de 77 de albume, vandute in peste 200 de milioane de exemplare, cu care a obtinut peste 2.600 de discuri de aur si platina.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane