Soțul lui Kim Kardashian, jucătorul de baschet Kris Humphries, încearcă să profite de pe urma divorțului de aceasta și încearcă un șantaj, menit să-i aducă în buzunare nu mai puțin de șapte milioane de dolari. Kris i-a cerut lui Kim Kardashian suma de 7 milioane de dolari pentru a avea un divorț liniștit, departe de ochii presei.
Astfel, Humphries i-a oferit un ultimatum viitoarei foste soții, pretinzând fabuloasa sumă doar pentru ca procesul de divorț să nu fie unul public, potrivit TMZ. Baschetbalistul KrisHumphries și-a exprimat dorințele prin intermediul avocatului său, Lee Hutton, iar Kim a respins fără a sta pe gânduri ultimatumul dat de fostul său soț. Există, de asemenea, zvonuri conform cărora Kris s-ar reprezenta singur, în cazul în care se va ajunge la proces.
Kim Kardashian și Kris Humphries s-au căsătorit anul trecut, în august, în cadrul unei ceremonii fastuoase, care nu a fost lipsită de incidente, vecinii chemând poliția din cauza gălăgiei. Starul de reality-show a anunțat că va depune actele de divorț trei luni mai târziu, invocând „diferențe ireconciliabile“.
Cei doi au semnat un contract prenupțial, conform căruia fiecare își păstrează propria avere, iar sursele TMZ susțin că jucătorul de baschet a câștigat un milion de dolari din nuntă și apariții TV și 300 de mii de dolari din apariția în reality-show-ul fostei sale soții.
Imediat după anunțarea divorțului dintre cei doi, gurile rele au început să vorbească, iar zvonurile s-au răspândit ca pâinea caldă. Unele surse au afirmat că mariajul dintre Kim și Kris s-a terminat după doar 72 de zile din cauza unui filmuleț porno în care ar fi apărut vedeta de reality-show, iar picătura care a umplut paharul a fost o ședință de yoga sub îndrumarea unui profesor gol.
Pe de altă parte, alte zvonuri au făcut referire la o nuntă aranjată între cei doi, totul fiind doar de fațadă. Un apropiat al echipei de producție a reality-show-ului „Keeping Up With The Kardashians“, care este zilnic alături de familia lui Kim, a afirmat atunci că între Kim și Kris „căsătoria a fost aranjată de la început“ pentru a crește cota emisiunii televizate. „S-a făcut numai pentru audiență și i-a adus mulți bani lui Kim, care a câștigat 22,5 milioane de dolari din marketingul din jurul nunții.
Georgiana Moroșan