Loredana, Horia Brenciu și Pavel Bartoș vor avea ocazia să dea viață simpaticelor personaje din lungmetrajul „Happy Feet 2 3D: Mumble dansează din nou”, care va rula pe ecrane din 6 ianuarie. În versiunea din limba română, Lori, Brenciu și Bartoș vor înlocui vocile lui Pink, Robin Williams și Brad Pitt, actori care și-au împrumutat vocea pentru versiunea străină a filmului de animație. Astfel, Pavel Bartoș dă voce personajului lui Brad Pitt, Brenciu – celui al lui Robin Williams, iar Pink este dublată de Loredana Groza. Interpretările vedetelor sunt susținute de celebrii Wilmark, Ioana Ginghină, Valentin Teodosiu și Cosmin Seleși, care vor asigura un spectacol pe cinste fanilor spectaculoasei animații, potrivit Mediapro.
Georgiana Moroșan