Dupa o lunga criza de personalitate si imagine, Festivalul Mamaia si-a redeschis portile ruginite de vremuri incercand de aceasta data (cel putin in viziunea organizatorilor) sa mai spele cat de cat dezastrele din ultimii ani.
Cu o reteta incropita in mare parte din ingrediente care nu ar fi folosite de obicei la o -zeama- de calitate – deh, ingredientele scumpe au avut o vara grea – cea de-a 34-a editie a acestui festival, candva o rampa de lansare pentru multi artisti, a debutat extrem de timid, ba chiar cu o mare teama… de ceva. Este greu de spus mai ales ce i-a speriat pe cei 18 finalisti, pentru ca miercuri seara am asistat la o avalansa de urlete si tonuri false.
Or, in conditiile in care cei 18 zmei au fost alesi dintr-o lista de 35 de aspiranti la un premiu (oricare ar fi el ca valoare), este clar ca membrii juriului de la preselectiile sectiunii -Interpretare- au avut grave probleme cu urechile dupa terminarea auditiilor.
Trecand peste balbele celor doi prezentatori (ii iertam, pentru ca a fost prima seara), concursul de Interpretare a semanat cu un concurs de cantat in baie.
Inca de la prima piesa, -Clopote albe, clopote negre- – o piesa frumoasa de altfel – concurenta -cu limba albastra- a reusit sa ne creeze o stare de panica. Emotii la debutul concursului sau nu, interpretarea ei a reusit sa strice pana si imaginea in direct la Prima TV.
Prima intrebare: Oare asa arata viitorul muzical romanesc?
A urmat Maria Gherman (am mai vazut-o si la alte manifestari), cu piesa -Cui pot spune-, semnata de Andrei Kerestely, o piesa care batea cumva in R&B, combinat cu foarte slabe pasaje de rap. Nimic spectaculos bineinteles, desi ceva voce se mai strecura pe ici, pe colo. Dupa o varianta esuata precum epava din Costinesti a piesei -Langa mine- – cantata in original de Nicola -, a aparut in sfarsit prima interpretare cat de cat, asigurata de trupa Vertigo. Fara sa te dea pe spate nici ca sound si nici ca interpretare, trebuie sa recunoastem ca ne-a oferit o bula de oxigen. In rest, printre alte behaieli care ne-au oferit suficiente motive de insomnie, i-am putea remarca pe Ramona Manole (care a cantat bine o alta piesa a Nicolei), pe baietii de la Flash – despre care am aflat ca -amandoi au 19, bineinteles, separat- (?!) si pe Florentina Tuchel – care a incercat sa cante oarecum spre acid-jazz. In rest, in timpul prestatiilor celorlalti concurenti, parca auzeam o galerie strigand: -Lasa-neeeeeeeeeeee!-.
La acest capitol ar mai fi doua lucruri de remarcat: vocea fetei care a asigurat partea de backing-vocals pentru Tavi Cloda (mai bine canta ea) si prestatia extrem de stearsa a lui Alin Gheorghisan – prezentat cu mare tam-tam de Temisan cum ca ar fi venit direct de pe Broadway. Ciudat, pentru ca pe langa ruj, sprancene pensate si o tona de fond de ten, interpretul cu pricina nu a spart gura targului.
In consecinta, la finalul concursului se ridica un mare semn de intrebare: Oare chiar asa arata viitorii interpreti din Romania? Ar fi tragic de-a dreptul!
Si ar mai fi o problema, legata de vestimentatia concurentilor: chiar nu se putea gasi o casa de moda care sa-i imbrace intr-un fel pe cei 18 concurenti.
E doar o sugestie, asa pentru viitor, asta in cazul in care vrem sa ajungem si noi la nivelul la care artistii se asorteaza cu decorurile sau luminile. Eheeeee… cale lunga mosule!
Oricum, ca o concluzie, dupa ce am vazut la -Interpretare-, putem spune ca desi are doar 34 de ani, Mamaia are nevoie urgent de o operatie estetica… capitala!
