Home Monden Mandinga va reprezenta România la Eurovision cu piesa lui Costi Ioniță

Mandinga va reprezenta România la Eurovision cu piesa lui Costi Ioniță

DISTRIBUIŢI

După lungi dispute și scandaluri care s-au iscat în jurul concursului Eurovision 2012, cel puțin un mister a fost elucidat, și anume trupa care ne va reprezenta țara la Baku, în Azerbaidjan. Trupa Mandinga va reprezenta România la Eurovision 2012, pe 22 mai, cu piesa „Zaleilah”, compusă de Costi Ioniță. Aceasta a fost declarată câștigătoare la selecția națională, care a avut loc sâmbătă seară, la TVR.
Elena, solista formației Mandinga, s-a declarat foarte emoționată după aflarea veștii și consideră participarea lor la Eurovision o mare responsabilitate, deoarece vor fi imaginea României la Baku.
„Înseamnă o treaptă la care noi ne doream foarte mult să ajungem și o responsabilitate, pentru că noi suntem imaginea României la Baku și va trebui să ne gândim foarte bine la show, la toate aspectele. Totul trebuie să fie de zece ori mai mult”, a spus Elena Ionescu despre acest succes.
În urma televotului, pe primele trei locuri s-au clasat Mandinga (12 puncte), Cătălin Josan (10 puncte) și Ioana Anuța (8 puncte), iar după notarea juriului podiumul a fost ocupat de Electric Fence (12 puncte), Mandinga (10 puncte) și Cătălin Josan (8 puncte). Juriul selecției naționale a fost format din compozitorii George Natsis (președinte), Dan Teodorescu, Mihai Ogășanu, Cornel Ilie, Eduard Cîrcotă, cântăreața Luminița Anghel, impresarul Liliana Levintza, criticul muzical Dana Dorian și DJ-ul de radio George Zafiu.
Preselecția din acest an pentru concursul european a fost presărată cu numeroase scandaluri. Inițial  participarea României la Eurovision a fost pusă sub semnul întrebării, deoarece nu erau bani la TVR pentru a susține din nou costurile.
Ultima săptămână a fost mult mai intensă, Lucian Viziru acaparând paginile ziarelor cu numeroase acuzații. Acesta este decis să descalifice România la Eurovision, susținând nereguli uriașe. El spune că cei aleși pentru selecția națională au avut pile în juriu. Scandalul s-a iscat la începutul lunii, atunci când Lucian Viziru a aflat că nu a trecut de audiții și l-a atacat pe Costi Ioniță, compozitorul piesei „Zaleilah”, despre care a spus că „nu-l ajută fața”. Scandalul a continuat cu acuzații grave la adresa TVR-ului, plângere la E.B.U, sediul-mamă al concursului, ba chiar și o plângere la DNA. Cântărețul este nemulțumit de piesele alese de juriu, acuzând trupa Mandinga și pe Cătălin Josan că ar fi avut pile.

Georgiana Moroșan

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.