Unul dintre cei mai brutali rapperi de origine americană, respectiv Necro, va concerta, pe 30 octombrie, într-un club din România. Deși a fost influențat de nume precum Rakim, Kool G Rap sau Big Daddy Kane, Necro a cochetat și cu sunetele de metal, fiind fan Slayer sau Megadeath. Potrivit paginii sale de internet, cântărețul se caracterizează ca un rapper atipic, în acest sens menționând că a plâns în hohote în momentul în care Cliff Burton, fostul basist al trupei Metallica, a decedat. Potrivit datelor oficiale, de-a lungul carierei sale, artistul a vândut 1,2 milioane de albume cu o rețetă ingenioasă care a dat roade. El a recrutat câțiva copii care să-i vândă CD-urile în toată lumea.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane