
Nu este român care să nu fi cunoască controversele iscate cu câteva săptămâni în urmă de postul făcut de Mircea Solcanu pe pagina sa personală de pe un site de socializare, în care lansa un atac furibund la adresa părinților copilului omorât de câini în Parcul Tei din București în urmă cu câteva luni. Care au fost consecințele acelui post al lui Mircea Solcanu? Vedeta a fost concediată din trustul Media Pro și tăiat din toate promo-urile ale trustului, ca și când nici nu ar fi existat vreodată saunu ar fi lucrat timp de zece ani. Pe lângă aceasta, Mircea Solcanu a atras antipatiile multor oameni, internauți sau nu. Dar iată că la puțin timp după această întâmplare, se dovedește că Mircea Solcanu are și un „urmaș” în ale gafelor. Este vorba de… Olivia Steer, care marți a făcut o gafă de proporții postând pe pagina personală a unui site de socializare: „Cancerul e ca norocul. Și-l face omul cu mâna lui”, anunță „Click”. Reacțiile negative au început să curgă ca o ploaie de gloanțe iar vedeta și-a dat seama astfel ce gafă imensă a făcut astfel că și-a șters postul, dar răul era deja produs și cale de întoarcere nu mai era. Dar reacțiile negative au continuat să curgă. Postul ridică și mai multe semne de întrebare, dat fiind faptul că este știut de toată lumea că în urmă cu aproximativ 3 ani Olivia Steer își conducea pe ultimul drum sora, care pierduse lupta cu cancerul și care lăsa orfan de mamă un băiețel de 6 anișori. Olivia Steer și Andi Moisescu împreună cu cei doi copii ai lor au adoptat de câțiva ani stilul de viață raw vegan, ceea ce înseamnă că mănâncă numai vegetarian, dar în proporție de 80% din mâncare este necoaptă sau nefiartă. Printre reacțiile vehemente apărute în urma postului ei cel puțin șocant, au fost incluse și acuzații la adresa stilului ei de viață: „Poate din cauza regimului…….” a fost conținutul unui post al unui fan, sau viitor fost fan, al Oliviei. Oare soarta Oliviei care va fi, ca urmare a controverselor iscate de postul ei, dispărut ca prin minune, în neant?
Andreea Sîmbotin