Home Monden Participarea Romaniei la Eurovision, o sarcina a specialistilor!

Participarea Romaniei la Eurovision, o sarcina a specialistilor!

DISTRIBUIŢI

Cu doua zile inainte de marea finala nationala pentru Eurovision 2005, majoritatea tarilor europene si-au desemnat participantii, grila din acest an beneficiind de numeroase surprize. Astfel, incepand cu Zdob si Zdub care isi duce -Bunica- in semifinala de la Kiev, continuand cu scandalul din Ucraina iscat pe seama piesei -Razom nas bagato- – imnul -revolutiei portocalii- interpretat de rapperii Greenjolly – ce pare a fi o copie a imnului revolutionar -Pueblo unido jamas sera vencido- din anii *60 si terminand cu Marea Britanie, unde se lupta Javine, Jordan si Gina G, se poate spune ca Eurovision 2005 nu mai este un spectacol de neluat in seama. Revenind pe plaiuri mioritice, suntem tare curiosi sa vedem daca dupa spectacolul de sambata seara vom sparge bariera pieselor lente…

Aruncand o privire peste participarile Romaniei la Eurovision in ultimii 11 ani, de la Dan Bittman cu -Dincolo de nori- (1994) si pana la Sanda Ladosi cu -I Admit- (2004), scorul este de 4-2 in favoarea pieselor lente.

Ce-i drept, aceasta stare de fapt a fost schimbata in ultimii doi ani de Nicola si Sanda Ladosi, avand mari sanse sa continue si in acest an, avand in vedere piesele calificate in finala.

Specialisti 2/3, public 1/3!

Conform regulamentului, sambata seara se va stabili reprezentantul Romaniei atat prin votul juriului – care inseamna doua treimi din rezultat -, cat si prin televoting – adica o treime.

In mod evident, sarcina decisiva o vor avea cei 12 specialisti, pe care ii vom afla in timpul transmisiei de sambata seara, programata cu incepere de la ora 20.00.

Revenind insa la public, un sondaj realizat pe pagina de Internet destinata Eurovisionului de pe site-ul TVR – sondaj care nu are relevanta in finala -, am constatat cu surprindere o usoara diferenta intre preferintele celor aproximativ 4.000 de votanti, inregistrati in cursul zilei de ieri, si punctajul acordat de membrii juriului pe 21 februarie.

Chiar daca este doar o joaca, cei care au votat pe site-ul TVR i-au preferat pe baietii de la Jukebox – o echipa de muzicieni de club – cu 29%, plasand-o pe favorita Loredana cu al ei -Le Le- pe pozitia secunda, cu 22,4%, Luminita Anghel si Sistem completand podiumul, cu 17,3%. Or, in lista finalistilor, in ordinea punctajului, pozitia secunda este ocupata de duetul Nico-Mihai Traistariu, cu 212 puncte, lider fiind Loredana, cu 247 de puncte.

Iata deci ca la o prima sondare a preferintelor publicului, corelata cu difuzarea videoclipurilor ce se va incheia maine seara, in cadrul unei emisiuni de 60 de minute, iubitorii muzicii nu prea mai merg pe mana pieselor lente, indiferent de calitatea lor.

Trecand peste acest top, nesemnificativ pentru finala de sambata, este clar ca Loredana ramane favorita, Luminita Anghel si Sistem avand la randul lor sanse reale, cel putin la nivelul show-ului. Cu toate acestea, avand in vedere faptul ca nu cunoastem componenta juriului care va judeca in finala, exista totusi motive de neliniste…

Finalisti si semifinalisti din Europa

Dupa finala nationala de sambata, reprezentantul Romaniei va participa la semifinala Eurovision, programata pe 19 mai la Kiev.

Pentru a accede in finala din 21 mai, Romania se va lupta cu alte 25 de tari europene.

Pana in prezent s-au calificat in semifinala urmatorii artisti: Global Kryner (Austria), Marian van de Wal (Andorra), Angelica Agurbash (Belarus), Kaffe (Bulgaria), Jakob Sveistrup (Danemarca), Suntribe (Estonia), Geir Ronning (Finlanda), Martin Vucic (Macedonia), Selma (Islanda), Aline Lahoud (Liban), Zdob si Zdub (Republica Moldova), Laura & The Lovers (Lituania), Lise Darly (Monaco), Glennis Grace (Olanda), Ivan & Delfin (Polonia), Omar Naber (Slovenia) si Vanilla Ninja (Elvetia). Tot sambata se organizeaza finale nationale in Croatia, Norvegia (unde participa o romanca), Spania si Marea Britanie.

Cele 14 tari calificate direct in finala din 21 mai sunt: Bosnia-Hertegovina, Albania, Cipru, Franta, Germania, Malta, Grecia, Rusia, Serbia si Muntenegru, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina si Marea Britanie. Dintre acestea, Ucraina are cele mai mari probleme, deoarece presa internationala cere descalificarea piesei care a castigat finala nationala pentru ca pare a fi copiata dupa un imn revolutionar din anii *60. Momentan, ucrainenii nu au oferit un raspuns oficial…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.