Patrick Dempsey, unul dintre actorii principali din serialul "Anatomia lui Grey", se menține în formă cu ajutorul unui sport care îl ajută să ardă cu succes caloriile, anume ciclismul. Patrick poate fi văzut aproape în fiecare zi plimbându-se cu bicicleta în Beverly Hills, orașul în care locuiește.
Un alt sport pe care Patrick îl îndrăgește este schiul, pe care îl practică ori de câte ori are ocazia. În adolescență, Patrick visa să devină un circar de succes și a câștigat mai multe premii jonglând cu diverse obiecte. Actorul a cunoscut succesul prin rolul doctorului Derek Sheperd, mai ales în rândul publicului feminin. Se pare că multe femei îl găsesc de-a dreptul irezistibil, astfel că actorul a făcut parte din mai multe topuri în care era declarat
drept unul dintre cei mai sexy bărbați din lume. Cu toate că femeile îl plac foarte mult (nu degeaba i se spune "Dr. McDreamy"), actorul este un familist convins și cel mai frumos compliment pe care l-a primit vreodată (a declarat el) a fost de la fiica sa, în vârstă de trei ani, care i-a spus într-o zi: "Arăți foarte bine, tăticule!". După fiecare sesiune de sport, Patrick bea un shake special, care îi furnizează proteinele necesare organismului. Shake-ul este făcut în special din fructe zdrobite, cum ar fi banane și afine, amestecate cu o pudră care conține proteine și este aromată cu vanilie sau banane. Pentru că este mare amator de martini, actorul preferă să bea acest shake chiar dintr-un pahar de martini și să își imagineze că se răsfață cu un cocktail.