Latino-loverul Pepe mai are doar cinci luni până când logodnica lui Raluca Pastramă îl va face tătic, dar cântărețul se gândește deja la cel de-al doilea copil. Solistul a explicat într-o emisiune la Antena 2 că Oana Zăvoranu îl făcea mereu să se simtă vinovat și că nu ar fi reușit niciodată să își realizeze visul de a fi tată alături de fosta lui soție. Mai mult, Pepe se întreabă ce de Querida nu a nu a dezvăluit cinci ani de zile că a făcut întrerupere de sarcină și a ieșit chiar acum cu această declarație, când a aflat de sarcina iubitei lui. „Nu mi-ar fi ieșit niciodată cu Oana. Mă făcea să cred că eu sunt de vină. Dar nu mai contează, e de domeniul trecutului. Interesant e motivul pentru care nu a zis 5 ani de zile că a făcut întrerupere de sarcină și acum, că e lumea însărcinată, vine și ea să spună că a fost gravidă”, a declarat artistul.
De asemenea, Pepe contraatacă și afirmațiile Oanei, cum că acesta ar fi făcut un copil cu cine s-a nimerit, precizând că, dacă ar fi fost așa, devenea tată de la 18 ani. Cântărețul a spus că este foarte responsabil din acest punct de vedere, respectă noțiunea de familie și își dorește ca viitorul copil să crească alături de ambii părinți.
„Dacă era să fac un copil cu cine s-ar fi nimerit, așa cum a spus ea, l-aș fi făcut pe la 18, 19, 22 de ani, pentru că a avut balta pește. Am fost însă foarte atent la lucrul acesta, chiar respect noțiunea de familie și îmi doresc ca viitorul copil să crească alături de mine și de mama lui. Nu mi-aș dori niciodată să fac un copil și să divorțez. Mi se pare că e cel mai frumos lucru să iubești femeie lângă care trăiești, să faci un copil cu ea și acesta să trăiască alături de ambii părinți”, a spus Pepe.
După ce presa a anunțat că în prima zi de miercuri după Paște Pepe și Raluca se vor cununa civil, chiar de ziua viitoarei mămici, solistul a povestit acum că nunta va avea loc cel mai probabil în vară. Potrivit acestuia, o nuntă trebuie pregătită minuțios, precizând că nu vrea o nuntă mediatizată.
„Cel mai probabil, nunta va avea loc la vară. Acum, Raluca are burtică, are aproape cinci luni și o nunta trebuie pregatită cu atenție, minuțios. Eu sunt meticulos și vreau să iasă brici. Nu-mi doresc însă o nuntă mediatizată. Întotdeauna am fost un tip mai modest și mi-a plăcut ca tot ce ține de viața mea personală să fie undeva mai în spate”, a spus cântărețul.
Pepe și Raluca Pastramă sunt împreună de câteva luni. Cei doi s-au îndrăgostit după ce latino-loverul a divorțat de Oana Zăvoranu, cu care a avut o relație de opt ani și o căsnicie de cinci ani.
Georgiana Moroșan