Unii spun că Miss Middleton, care are 26 de ani, încearcă să își creeze o imagine mai formală, potrivită celei care ar putea cândva deveni soție de rege. Alții susțin că tinerei nu i s-a spus niciodată Kate în particular, în familie sau la școală. De când a intrat în vizorul presei pentru relația sa cu William, în 2004, Catherine a fost numită Kate, dar nu a deranjat-o acest lucru și nu a fost atât de pretențioasă încât să ceară schimbarea acestui lucru.
Numai că acum Kate a ajuns la concluzia că numele său nu este prea potrivit pentru statutul de prințesă și nu ar impune sobrietate în diversele ocazii. Din acest motiv, ea face toate eforturile pentru ca în conștiința publică să se impună cu numele de Catherine. Zvonurile mai spun și că prințul s-ar pregăti să o ceară de soție de prietena sa, relația dintre cei doi fiind mai mult decât oficială, Catherine reprezentându-l pe William la nunta vărului lui, Peter Philipps, care a avut loc de curând. Căsătoria celor doi este cel mai așteptat eveniment în familia regală britanică din 1981, de la nunta Dianei cu Charles. Cei doi s-au cunoscut la Universitatea St Andrews și, în ciuda unei despărțiri temporare anul trecut, sunt împreună de aproape patru ani. După terminarea studiilor, Catherine nu și-a clădit o carieră profesională solidă, pentru că se pare că se pregătește mai mult pentru viața și funcția de prințesă, apartenența la familia regală cerând pregătire specială.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane