Moștenitorii tronului Marii Britanii, prinții William și Harry intenționează să facă o călătorie inedită pe motociclete în Africa, pe o distanță de aproximativ 1.600 de kilometri, în interes caritabil, informează dailymail.co.uk. Măsurile de securitate ar putea atinge suma de 100.000 de lire sterline.
Astfel, scopul călătoriei celor doi tineri este acela de a strânge bani în numele asociației caritabile Sentebale, fondată de Harry în beneficiul copiilor din Lesotho, rămași orfani din cauza maladiei Sida. Traseul african nu este unul foarte ușor de parcurs, ci din contră, unul destul de riscant, având în vedere drumurile aflate într-o stare foarte proastă, precum și șoferii locali care conduc nebunește. Traseul nu a fost finalizat, dar va include, probabil, și Africa de Sud, o țară cunoscută pentru numărul în creștere al hoților de mașini, care de obicei sunt înarmați. Prinții William și Harry vor să urmeze exemplul actorului britanic Ewan McGregor, care, împreună cu un prieten al său, Charley Boorman, a făcut câteva călătorii pe motocicletă pe unele dintre cele mai dificile terenuri, în cadrul reality show-ului de aventuri "Long Way Down". Scopul serialului de aventuri a fost tot acela de a strânge bani pentru diverse asociații caritabile. Călătoria este programată pentru partea a doua a anului, din cauza angajamentelor militare ale celor doi. Prințul Harry este locotenent secund în regimentul Blues and Royals, în timp ce prințul William face în prezent un curs de pilotaj pe avioanele Royal Air Force.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane