Aseara, Madonna a poposit la Tokyo pentru ultima reprezentatie a turneului intitulat sugestiv -Confessions-. Dupa 60 de concerte, turneul divei a inregistrat un adevarat record de incasari, 193 milioane de dolari, depasind astfel recordul detinut de turneul de adio al cantaretei Cher (192,5 milioane din 273 de concerte). Astfel, gratie -confesiunilor-, care au starnit imense valuri de controverse, Madonna a devenit artista cu cel mai bine vandut turneu din toate timpurile, show-urile sale fiind vizionate de 1,2 milioane de spectatori, o cifra egala cu populatia statului Hawaii. Cu alte cuvinte, Madonna a castigat suficienti bani incat sa-si faca nunta in fiecare zi, la un castel din Scotia, pentru restul vietii.
Principala tinta a acestui turneu a fost celebra scena a crucificarii, care i-a innebunit la propriu pe preotii catolici, ortodocsi sau musulmani. Dupa incheierea turneului, reteaua americana NBC intentioneaza sa realizeze un -making-of- al acestui turneu, insa nu se stie daca scena cu pricina va fi prezentata sau nu. Potrivit revistei -Billboard-, turneul Madonnei a oferit un exemplu simplu pentru ceilalti artisti: criticile din partea bisericii sau ale guvernelor inseamna o buna publicitate!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane