Scandalurile se tin lant in lumea mondena britanica.
Dupa ce acum doua saptamani fotbalul insular a fost zguduit de un controversat scandal de viol in care au fost implicati mai multi fotbalisti, a urmat scandalul Rio Ferdinand (internationalul englez), apoi dezvaluirile fostului valet al printesei Diana – care au produs panica si furie la Curtea Regala, scandal care continua in forta in presa din Anglia -, acum si lumea muzicii este victima unui nou scandal lansat de celebrul cantaret Rod Stewart.
Enervat la culme de articolele de presa care condamnau relatia sa cu modelul Penny Lancaster (care este cu 26 de ani mai tanara decat el), Rod s-a hotarat sa sparga tacerea si nu oricum, ci sarind la gatul unor colegi de breasla, cum ar fi Paul McCartney, Elton John sau Sting.
Intr-un interviu acordat recent revistei britanice -Radio Times-, Rod Stewart a spus ca este criticat nedrept pentru relatia sa cu o femeie mai tanara, argumentand cu exemplul fostului component al trupei Beatles, Paul McCartney, care are o relatie similara, dar scapa cu fata curata, nefiind un subiect de barfa in presa.
In acelasi interviu, Rod Stewart il ataca pe Sir Elton John, despre care spune ca ar trebui sa slabeasca si sa renunte la perucile penibile, si pe Sting pe care il descrie drept -domnul serios care are grija de indieni-.
-Nu ma deranjeaza ce spun oamenii atat timp cat nu sunt lucruri ce ma privesc personal. Ma enerveaza insa reactia presei cand vine vorba despre relatia lui Paul McCartney, care s-a casatorit cu o femeie mai tanara. El are 60 de ani, iar Heather are 34, iar ei ma omoara din cauza lui Penny. Probabil ca aceste reactii se datoreaza faptului ca el are mai multe onoruri decat mine-, a spus Stewart.
Cat despre Sir Elton John, pe langa faptul ca il alinta Sharon, Rod Stewart il ataca direct pe celebrul cantaret: -Sharon are si ea o medalie si nu ma invita la nici o petrecere. Probabil ca nu vrea competitie. Parul meu arata bine si este real, in timp ce al ei nici nu arata bine si nici nu este real. Nu, retrag fraza asta. Elton arata bine in acest moment, insa trebui sa mai dea jos cateva kilograme-.
Pana acum nu se stie daca atacurile lui Stewart la adresa colegilor de breasla pornesc de la materialele de presa sau de la faptul ca desi are 58 de ani, Rod nu a primit pana acum nici o distinctie majora in Marea Britanie pentru merite in muzica, insa cantaretul este optimist in acest sens.
Rod Stewart s-a nascut pe 10 ianuarie 1945 si a cochetat cu activitatea fotbalistica profesionista pana cand s-a hotarat sa intre in muzica (la inceputul anilor *60), alaturi de folkistul Wizz Jones.
In cariera sa muzicala a trecut pe la trupele Jeff Beck Group si Faces (o ramasita a legendarilor Small Faces).
Cariera solo si-a inceput-o in 1969 cu albumul -The Rod Stewart Album-, care a avut mai mult succes peste Ocean decat in Marea Britanie.
Prima pozitie in topuri a venit in 1971, cu albumul -Every Picture Tells a Story-, pe care era inclus single-ul de succes -Maggie May-.
Au urmat o serie intreaga de materiale discografice, ce s-au bucurat de discuri de platina, Rod Stewart devenind star international.
Ultimul sau album, -Human-, s-a lansat in 2001, consemnand revenirea pe scena a lui Rod Stewart dupa o pauza cauzata de o operatie la gat.