Home Monden Salile multiplex – o solutie de revigorare a incasarilor din cinematografie

Salile multiplex – o solutie de revigorare a incasarilor din cinematografie

DISTRIBUIŢI

La jumatatea lunii mai, Observatorul European al Audiovizualului (O.E.A.) lansa un studiu prin care se arata ca, in 2005, Uniunea Europeana a pierdut circa 115 milioane de spectatori fata de anul 2004.

Desfasurat pe tari, studiul respectiv plasa Romania (tara in curs de integrare) pe pozitia secunda in topul perdantilor, cu o scadere de 29,3% a numarului spectatorilor de cinema. Datele respective au fost confirmate si de raportul lansat de Centrul National al Cinematografiei.

Printre motivele acestor scaderi ingrijoratoare apareau pirateria, cresterea vanzarilor de film pe suport DVD, reducerea salilor de cinema functionale si interesul marit pentru inchirierea de filme. In aceste conditii de regres general si mai ales daca ne gandim ca pe parcursul unui an Romania a pierdut circa 1,2 milioane de spectatori, este foarte greu sa gasesti o solutie utila de revigorare a acestei situatii.

Crestere constanta pana in 2010

Si totusi, studiul realizat de Dodona Research si publicat de curand arata ca numarul spectatorilor de cinema din Europa Centrala va creste cu 80 de milioane pana in 2010, cercetarea referindu-se la Romania, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia si Slovenia.

In ciuda statisticilor publicate in timpul festivalului de la Cannes de O.E.A., studiul Dordona sustine ca anul 2006 va aduce o revigorare a acestui segment si ca rezultatele se vor imbunatati de la an la an pana in 2010, cand se estimeaza o crestere de 40%.

La acest capitol, tarile cu cea mai mare crestere vor fi Croatia, Slovenia si Slovacia, cu o crestere de 50% in 2010. Studiul arata in acelasi timp ca tari precum Polonia, Ungaria si Cehia au industrii de film puternice, vecinii nostri de la sud beneficiind si de o noua lege a cinematografiei.

O solutie a cresterii numarului de spectatori poate fi aparitia mai multor multiplexuri, generata de constructia de mall-uri in orasele mici. Or, potrivit Dordona, o dezvoltare de acest gen urmeaza si in Cehia si Bulgaria.

Investitii masive in Romania si Croatia

Potrivit studiului, tarile care au cea mai mare nevoie de investitii in cinematografe sunt Romania si Croatia. -In ambele tari, in orasele mari trebuie sa apara mai multe multiplexuri sau cinematografe cu mai multe ecrane, pentru a se putea inregistra o crestere adevarata a numarului de spectatori-, sustine Katharine Wright, autoarea studiului. Pana in prezent, Ungaria inregistreaza cea mai mare frecventa pe cap de locuitor din Europa Centrala: 1,2 vizite la cinema pe locuitor in 2005. In Budapesta, spre exemplu, fiecare locuitor merge la cinema, in medie, de patru ori pe an. In comparatie, Romania inregistreaza o frecventa pe cap de locuitor de 0,13 (2005), conform Anuarului Statistic realizat de CNC.

1,2 milioane de spectatori in doua locatii

Pe parcursul anului trecut, Romania a avut doar 10 cinematografe cu doua sau mai multe ecrane la Bucuresti (3), Oradea (2), Brasov (2), Bistrita, Tulcea si Oradea cu cate unul. Potrivit raportului CNC, dintre aceste cinematografe, Hollywood Multiplex si Movieplex din Bucuresti au atras circa 1,24 milioane de spectatori, adica circa 50% din numarul total de spectatori inregistrati in 2005 in Romania. Fata de 2004, anul trecut a scazut drastic si numarul cinematografelor functionale, de la 155 la 85, cea mai mare scadere fiind inregistrata in cazul salilor aflate in proprietatea statului. La RADEF (Regia Autonoma de Distributie si Exploatare a Filmelor), de exemplu, 55 de cinematografe administrate in 2005, fata de 114 in 2004, au generat automat o injumatatire a numarului de spectatori.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.