Salma Hayek a cheltuit circa 200.000 de dolari pentru a se înscrie la primul zbor în spațiu cu una dintre navetele companiei Virgin Galactic, deținută de Richard Branson, însă crede că acesta nu a fost un gest chibzuit din partea ei, informează femalefirst.co.uk.
Actrița – care are o fetiță în vârstă de doi ani, Valentina, cu soțul său, François-Henri Pinault – spune că un părinte normal nu ar fi făcut acest lucru.
„Mi-am rezervat un loc la expediția Virgin (Galactic n.r.). Apoi am rămas însărcinată. Acum sunt mamă. Deci nu mă mai duc (în călătorie n.r.)“, a spus aceasta.
Starul filmului „Frida“ a recunoscut că a renunțat la mai multe pasiuni ale sale de când a devenit mamă, pentru că se teme că sunt prea riscante. „Îmi place să fac scufundări și obișnuiam să fac acest lucru în zone cu rechini, iar acum? Fără rechini“, a declarat aceasta într-un interviu pentru revista „America’s InStyle“.
„Totul se învârte în jurul copilului. Tu te afli pe poziția a doua sau a treia“, a mai spus aceasta.
Totuși, Salma spune că nu se neglijează total și că își canalizează energia încercând să arate bine. „Trebuie să obții un echilibru în viață și, în timp ce soțul, copiii sunt importanți, trebuie să-ți dedici timp și ție însăți“, este de părere Salma Hayek.
Actrița în vârstă de 43 de ani este una dintre cele mai exotice frumuseți de la Hollywood. Ea a fost nominalizată la Oscar pentru portretul pictoriței mexicane Frida Kahlo din „Frida“ (2002). Salma Hayek este producătorul executiv al celebrului serial de televiziune american „Betty cea urâtă din New York“. După nașterea fiicei sale a făcut o pauză în carieră, dar a revenit pe platouri anul trecut, jucând în filmul „Cirque du Freak – The Vampire’s Assistant“ (2010).
SpaceShipTwo, naveta cu care miliardarul Richard Branson speră să transporte turiști în spațiu, a efectuat cu succes primul său zbor de probă în martie. Viitorii pasageri au plătit deja aproximativ 200.000 de dolari fiecare pentru promisiunea unei călătorii în spațiu cu o astfel de navetă. Programul spațial va debuta, cel mai devreme, în 2011.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane