Anuntarea concertului pe care britanicii de la Depeche Mode il vor sustine la Bucuresti pe 23 iunie, la Stadionul National -Lia Manoliu-, i-a bagat in priza pe toti -depesarii- care-si etalau jeansii evazati acum 12-13 ani. Setea cu care romanii au cumparat biletele pentru acest show este logica, in acest moment ramanand spre vanzare doar trei categorii: 60, 80 si 110 RON. Or, daca tinem cont de ritmul cu care se epuizeaza biletele, este doar o chestiune de timp pana cand vom scrie: Depeche Mode sold out!
Si totusi, pentru toti iubitorii trupei lui Gahan si Gore se punea o intrebare: oare cine va canta in deschiderea concertului de la Bucuresti? Pe forumul fan-clubului Depeche Mode din Romania au aparut tot felul de nume, de la Directia 5 si pana la Suie Pararude.
30 de minute la comun
Ei bine, pentru cei care s-au gandit la trupa lui Michi si Dobrica, anuntarea trupelor de deschidere este un motiv de bucurie. Potrivit organizatorilor, Emag!c Entertainment, cele doua trupe care vor presta inainte de Depeche Mode sunt Sistem si Suie Paparude. Astfel, Romania devine singura tara in care Depeche Mode si managementul trupei au acceptat ca deschiderea spectacolului sa fie asigurata de artisti locali. Vestea trupelor care si-au castigat dreptul sa cante in deschiderea britanicilor nu a fost divulgata decat cu 10 minute inainte de anuntul oficial. In cele 30 de minute alocate romanilor, Sistem si Suie vor pregati un program comun. -Vestea este foarte cruda, abia am aflat si noi-, a declarat Zoli (Sistem). -Este un program pe care il vom face impreuna si care va fi in prima auditie. Romania este singura tara in care un proiect autohton deschide concertul Depeche si suntem maguliti. Suie Paparude este cea mai buna formatie de electro, iar Sistem e cea mai buna trupa de show din Romania. Vom incerca sa imbinam aceste doua lucruri, astfel incat sa fie cat mai apropiat de spectacolele occidentale. Va fi un show la superlativ-, a adaugat Zoli de la Sistem. Asadar, pe 23 iunie, fanii vor putea vedea un amestec de electro, pus la punct de Michi, Mihai Dobre (Haute Coulture) si Junkyard si butoaie, intr-un show incendiar.
Surprizele nu se opresc aici insa, pentru ca, potrivit organizatorilor, pe afisul concertului Depeche Mode va mai fi un nume. Este vorba despre un dj care va asigura warm-up-ul, de la ora 16.00, cand se va face intrarea spectatorilor in stadion si pana in momentul in care Sistem si Suie Paparude vor intra pe scena.
Intre Sofia si Londra
Concertul Depeche Mode de la Bucuresti este inclus in turneul mondial de promovare a ultimului alb, -Playing The Angel-, aflat in acest moment in plina desfasurare. Dupa circa o luna de concerte sustinute peste Ocean (27 aprilie-21 mai) in Statele Unite si Canada, Dave Gahan, Martin Gore si Andrew Fletcher vor reveni in Europa, unde vor sustine show-uri in Germania (Rock am Ring si Rock im Park), Danemarca, Polonia, Slovacia, Ungaria (12 iunie), Slovenia, Italia (Heineken Jamming Festival), Elvetia (Greenfield Festival), Bulgaria (21 iunie/Sofia), Romania (23 iunie/Bucuresti), Anglia (Weireless Festival/Londra/25 iunie), ultimele doua concerte ale -Touring The Angel- urmand sa aiba loc la Atena (1 august) si Tel Aviv (3 august).
In cei 25 de ani de cariera, Depeche Mode a inregistrat nu mai putin de 40 de hituri nr. 1, o performanta similara cu cea a irlandezilor de la U2.