De la sfarsitul acestei luni, telespectatorii MTV Romania vor urmari aventurile lui Mihnea Urs, odata cu lansarea show-ului -The Mihnea Buret Show-. Este o emisiune cu un format atipic, dinamic si plin de umor, produsa de MTV Romania, erou fiind un tanar care incearca de mai multi ani sa realizeze un astfel de format.
Noul show, unic pe piata romaneasca, va putea fi urmarit de luni pana vineri, de la ora 18.00. Titlul emisiunii are o semnificatie aparte, Sindromul Bourette fiind o trimitere analogica la Sindromul Tourette, manifestat prin folosirea unor cuvinte si expresii obscene in momente de emotivitate.
Sindromul Bourette reprezinta stergerea, cu buretele, din memoria subiectului, a ultimei zile, fiecare zi devenind astfel prima zi din viata acestuia.
Doi invitati in fiecare editie
In cadrul fiecarei editii a -The Mihnea Buret Show- vor fi cel putin doi invitati, persoane publice, in special din sfera artistica. Dialogul lor cu prezentatorul va fi dinamic, Mihnea punandu-si oaspetii in situatii incomode, neasteptate…
Cu aceasta emisiune, MTV Romania isi propune sa prezinte materiale care sa iasa din tipare, mizandu-se pe elementul-surpriza.
Pentru a da o identitate aparte emisiunii, Mihnea va avea cateva activitati specifice in cadrul fiecarei emisiuni, cum ar fi -dansul Bourette-, acelasi de fiecare data, sau care va fi -patul lui Procust- al melodiilor noi ale invitatilor – daca pe melodiile respective Mihnea nu poate dansa, inseamna ca ele nu sunt bune. Acest dans va fi singurul criteriu dupa care Bourette va face aprecieri la adresa pieselor respective.
In acelasi mod, in fiecare emisiune va exista un horoscop al serii, prezentat in direct sau printr-un material filmat pe teren. Mihnea ii va da fiecarui invitat un cadou atipic, cum ar fi un vaccin antigripal, un masaj cu pietre, un tatuaj sau o parola si un username pentru un site pentru adulti. El isi va convinge invitatul sa accepte cadoul, care se va -executa- in direct.
-The Mihnea Buret Show- are o grafica computerizata, decor, generice originale, bumpers, promo sau lowerthird. Decorul specific va fi format din background, frigider defect (folosit pe post de sifonier si biblioteca), radio vechi cu clape, masuta, canapea, trei scaune, masina de scris, planta in ghiveci, geamantan, plasma si un lampadar.
Dupa prea multi ani in care vedetele au fost tinute in brate la emisiunile de divertisment, a sosit momentul ca telespectatorii sa vada un adevarat maraton de fete stanjenite… Or, daca Mihnea isi va pune in practica, la MTV, planurile la care lucreaza de cativa ani buni, cu siguranta ne vom amuza copios.