Home Monden TIFF va fi promovat prin zece spoturi cu actrița Luminița Gheorghiu, realizate...

TIFF va fi promovat prin zece spoturi cu actrița Luminița Gheorghiu, realizate de Cristi Puiu

DISTRIBUIŢI

Campania de imagine a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfășura între 31 mai și 9 iunie, la Cluj-Napoca, va include zece spoturi cu actrița Luminița Gheorghiu, filmulețele realizate de Cristi Puiu urmând să fie proiectate câte unul pe zi.
Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că, pe lângă afișul festivalului, regizorul Cristi Puiu a conceput o serie de spoturi având-o ca protagonistă pe actrița Luminița Gheorghiu.
"Cele zece fragmente, care împreună constituie o poveste, vor fi proiectate câte unul pe zi, în timpul TIFF, în anumite locații ale festivalului. În spațiul Ursus Open Air din Piața Unirii, spectatorii vor putea viziona alte zece spoturi, special realizate pentru această locație, în același regim de difuzare", a spus Chirilov.
La rândul său, regizorul Cristi Puiu a declarat că a ales să facă zece filmulețe pentru că, la un moment dat, a vedea același spot în fiecare zi devine plictisitor.
"Când m-a întrebat Mihai Chirilov dacă vreau să fac «trailer»-ul festivalului cu Luminița, am propus să existe câte un «trailer» pentru fiecare zi. Am zis da și încet-încet s-a născut povestea asta, pornind de la imaginea din filmul «Secvențe», când Luminița este pedepsită să stea în cameră. Este o Victoria Lipan, Penelopă, face un drum, se duce să se întâlnească cu un iubit, așteaptă, participă financiar, își ajută omul și întâlnirea nu se petrece. Era ca la gimnastică, erau și lucruri impuse și liber alese. Este despre relația cu celălalt, așteptare, lucruri care nu se întâmplă. Propunerea asta vine din partea unui om care este invitat în jurii de festivaluri și devine, la un moment dat, plictisit să vadă același spot în fiecare zi. Niște filmulețe scurte cu o poantă oarecare, ușor de încasat, care sunt perisabile. Poate să fie și Felini și tot te plictisești. Și am zis că ar fi mai bine să realizez câte un spot pentru fiecare zi. Și pentru mine ar fi mai atrăgător să fac asta, să gândesc o situație, o suită de fragmente extrase dintr-un posibil film de ficțiune", a spus Cristi Puiu.
El a explicat că a vrut să construiască momente care să se lege printr-un concept.
"Conceptul e legat de așteptare și de relația cu celălalt. Am folosit spații care au intrat progresiv în proprietatea cinema-ului: peronul gării, interiorul mașinii, șoseaua, toate spațiile astea au devenit sinonime cu cinema-ul. Povestea trimite la «Secvențe», la filmul lui Tatos", a adăugat Puiu.
Filmările s-au desfășurat pe parcursul a două zile în spații precum Caru' cu bere, Penitenciarul Rahova, Gara Chitila, Hotel Internațional București, Grand Cinema Digiplex Băneasa.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și va avea loc, între 31 mai și 9 iunie, la Cluj-Napoca.

Irina Tracy

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.