Pop, dance, house, rock sau hip-hop sunt curentele muzicale ce domina industria muzicala a secolului al XXI-lea. Din acest scenariu lipseste cu desavarsire insa jazz-ul, un curent care a pus temeliile muzicii contemporane acum circa 100 de ani.
In fiecare saptamana asistam la tot felul de manifestari muzicale care arunca pe scena un ghiveci de genuri menite sa adune in sali, piete sau parcuri cat mai multi oameni. In anul de gratie 2004, un eveniment reusit se traduce in zeci de mii de oameni, chiar daca asa-zisii fani nu stiu prea bine de ce se afla acolo. Organizatorii sunt multumiti ca si-au atins scopul, -fanii- sunt la randul lor multumiti ca au vazut o groaza de trupe fara sa plateasca nici macar un leu pentru acest efort, ce mai… atat timp cat exista manifestari moca, totul este O.K. In momentul in care -tai bilete- la un concert, atunci situatia se schimba radical, -fanul inrait- preferand sa mai astepte nitel, pana cand se va ivi o noua ocazie -moca-.
Intr-adevar, publicul din Romania s-a obisnuit sa rasplateasca efortul artistic doar prin simpla sa prezenta si atat. Nu acelasi lucru se intampla insa in cazul manifestarilor de jazz, aceasta veriga lipsa a scenariului muzical al secolului XXI. Aici publicul este mult mai selectiv, fiind dispus sa plateasca aproape oricat pentru o intalnire de gradul trei cu jazz-ul de calitate. Or, in ultimii ani, evenimentele jazzistice au fost un fel de fantoma, organizandu-se in cel mai mare secret, pentru ca, nu-i asa, jazz-ul este o muzica extrem de greu de digerat.
Si totusi, pe 10 octombrie, Sala Palatului din Capitala va gazdui, incepand cu ora 19.30, probabil cel mai important concert de jazz din ultimii 15 ani. Chiar daca biletele oscileaza intre 600.000 si 2.000.000 de lei – o suma destul de mare pentru media evenimentelor organizate in acest an – este clar ca pe 10 octombrie, Sala Palatului va fi plina. Sau cel putin asa ar fi normal. Motivul? Invitatii serii vor fi membrii celebrei Duke Ellington Orchestra, condusa de Paul Mercer Ellington – nimeni altul decat nepotul marelui muzician de jazz Duke Ellington.
Fenomenul muzical al Duke Ellington Orchestra s-ar traduce pe scurt prin aproape 100 de ani de istorie jazz, peste 5.000 de piese compuse si circa 20.000 de aparitii in intreaga lume.
Chiar daca au trecut 30 de ani de la moartea celebrului -Duce-, orchestra sa duce mai departe povestea jazzului, fapt ce va fi demonstrat cu varf si indesat in cele doua ore de spectacol de la Sala Palatului.
Sub bagheta lui Paul Mercer Ellington vor canta saxofonistii – Mark Gross, Dave Bixler, Craig Rivers, Anthony E. Nelson Jr si James Stewart , trompetistii – Junior Vega, Chris Albert, Reggie Pittman si Don McIntosh, trombonistii – Stafford Hunter si Benny Powell, Kuni Mikami (pian), Bryce Sebastien (bass) si Brian Grice (baterie).
Istorie jazz – de la -Duce- la nepot
Desi s-a nascut in Danemarca, Paul Mercer Ellington a descoperit Duke Ellington Orchestra inca de la varsta de opt ani, cand l-a insotit pe tatal sau, Mercer K. Ellington (singurul fiu al lui Duke Ellington), in turneele mondiale. La un moment dat, vazand interesul fiului sau pentru jazz, Mercer K. Ellington i-a spus lui Paul: -Orchestra va fi a ta. Tu vei fi cel care va duce mai departe traditia familiei-.
Dupa trecerea in nefiinta a tatalui sau, Paul a devenit liderul orchestrei, preluand toate secretele acestei -functii- de la tatal sau care, la randul lui, invatase aceasta meserie de la marele Duke Ellington.
De la preluarea Duke Ellington Orchestra, Paul a sustinut spectacole la Avery Fisher Hall (din Lincoln Center), la Newport Jazz Festival, la Blue Note Nightclub, la care s-au adaugat cateva turnee sustinute in Europa si Japonia. Pe 10 octombrie, la Sala Palatului, cei aproape 100 de ani de jazz ai familiei Ellington vor fi comasati in doua ore de spectacol magnific…
Duke Ellington – -cel mai talentat jazzist al ultimilor 50 de ani-
Asa il caracterizau nu demult criticii muzicali de la Esquire pe cel care a fost Duke Ellington, un nume care apare in cartea de aur a jazz-ului alaturi de Miles Davis, Cab Calloway, Dizzy Gillespie, Ella Fitzgerald, Tony Bennett sau Louis Armstrong.
In cariera sa muzicala, -Ducele- a creat peste 2.000 de piese de jazz, fiind autorul multor inovatii in jazz. La inceputul anului 1917, Duke Ellington si-a format primul grup – The Duke*s Serenade – devenind in acelasi timp si impresar.
Prima sa inregistrare a avut loc abia in 1923, sub numele de The Washingtonians, trupa sa cantand in cele mai cunoscute cluburi din Statele Unite.
De atunci si pana in 1974, cand a trecut in nefiinta, Duke Ellington a reusit sa devina o forta a jazz-ului, castigand nu mai putin de 13 premii Grammy.
Din 1966 si pana in 1973, Duke Ellington a depasit granitele jazz-ului scriind trei opere grandioase care combinau jazz-ul, muzica clasica, gospel, blue si dance. -Concertele sacre-, asa cum le-a numit artistul, au fost sustinute in biserici si catedrale din intreaga lume. Dupa moartea sa, aceste opere au fost cantate foarte rar.
Cele mai importante compozitii ale -Ducelui- raman: -Rockin* in Rhythm-, -Satin Doll-, -New Orleans-, -A Drum is a Women-, -Take the *A* Train-, -Happy-Go-Lucky Local-, -The Mooche- sau -Crescendo in Blue-.
Duke Ellington si orchestra sa au cantat peste tot in lume, de la New York la Cairo, sau de la Los Angeles la Londra, fiind invitati atat la regina Elisabeta a II-a a Angliei, cat si la presedintele Nixon.
In timpul celor 50 de ani de cariera, -Ducele- muzicii jazz a primit Medalia de Onoare din partea guvernului francez, precum si Medalia Libertatii – din partea presedintelui Statelor Unite.
