In anul de gratie 2006, cand muzica internationala marcheaza 30 de ani de la aparitia oficiala a genului punk, Romania este vizitata de doi exponenti de vaza ai acestui curent: Billy Idol si The Exploited. De departe, cel mai important este show-ul pe care -rebelul- anilor 70-80 il va sustine pe 10 iulie la Arenele Romane din Capitala. Cu ocazia concertului, organizat de compania Events, in parteneriat cu Sfinx Experience CDA, fanii il vor putea vedea la lucru si pe chitaristul Steve Stevens. In deschiderea acestui concert vor canta baietii de la Z.O.B.
Odata cu aflarea vestii, Vlase, Lonti, Mosu* si Forest se gandesc cu emotii la cea mai importanta aparitie din cariera lor. Pentru a lua pulsul acestui show, l-am contactat pe Vlad Gorneanu (aka. Vlase), solistul trupei Z.O.B.
– Cine este mai important: Idol sau Stevens?
– Nu-i poti compara. Eu merg pe mana lui Billy. Managerul si ceilalti baieti vor sa-l vada mai mult pe Stevens. E logic, avand in vedere ca vorbim despre un mare chitarist. Oricum, pentru noi, show-ul asta este cel mai important din cariera. Sincer, nu-mi gasesc cuvintele pentru a spune ceea ce simt. E ceva sa te intalnesti pe aceeasi scena cu un om pe care-l urmareai pe casete cand erai un ciutan, nu?
– E adevarat. Afirmi totusi ca e cel mai important show din cariera. Planuiti ceva special?
– Depinde cat va fi bugetul. Sincer, nu cred ca vom avea parte de efecte pirotehnice pe scena. In plus, noi suntem un fel de incalzire pentru Billy Idol. Suntem fericiti insa ca ne vom cunoaste cu ei. Am primit deja asigurari in acest sens. Cat despre show, mi-as dori sa avem mai multa miscare pe scena.
– Vorbim de punk, insa cam scump daca ne uitam la bilete (120-150 RON).
– Este adevarat, biletele sunt cam scumpe. Sa stii insa ca Billy Idol canta pe aceiasi bani si la Bucuresti, si la Londra. Or, sumele astea trebuie scoase de undeva. Daca ne gandim bine, 40 de euro este pretul unui bilet mediu in Occident. Eu am dat 75 de euro pentru a-l vedea pe Paul McCartney la Paris. Daca vrei sa vezi un concert, dai bani! E simplu. Eu cred ca cei care vor sa-l vada pe Billy Idol vor fi la Arene.
– Oficial, trupa Z.O.B. exista… Cam scumpi la vedere zic.
– N-as spune. Sigur, nu am mai lansat nimic de doi ani, insa asta nu inseamna ca nu avem activitate. Cantam, insa mai mult prin tara, si ma bucur ca se intampla asa.
– De ce?
– Pentru ca publicul din Bucuresti nu mai are entuziasm. Mai mult, se stie ca aici gasim cel mai mare numar de cocalari pe metrul patrat. In tara e altceva, lumea se implica si se comporta altfel. Cantam la tot felul de festivaluri si suntem angrenati si in proiectul umanitar -Punk Aid-, pe care il vom reedita pe 17 iunie la Iasi. Momentan, lucram la urmatorul album, care, la fel ca si celelalte, este facut din bucati. Abia in toamna, cand speram sa lansam albumul, vom fi mai vizibili.
– Ultima data cand am vorbit, jucai in -Baieti buni-. Atunci mi-ai spus ca mai ai oferte din zona cinematografiei. Noutati?
– Am primit fel de fel de oferte de la MediaPro si am participat la un casting pentru roluri principale. De aici si pana la obtinerea lor, e cale lunga. Oricum, ma bucur ca sunt chemat, pentru ca imi face placere sa joc. Nu stiu cat de bun sunt, insa daca oamenii au incredere in mine, nu-i pot refuza.