Home Monden Zdob și Zdub, făcuți zob

Zdob și Zdub, făcuți zob

DISTRIBUIŢI

Formația Zdob și Zdub a fost înființată în 1994, dar a devenit mai cunoscută după ce, în 1998, s-a orientat către folclorul românesc și moldovenesc, punându-și muzica pe versuri românești. În 2005, Zdob și Zdub a reprezentat Republica Moldova în finala concursului Eurovision, unde s-a clasat pe locul 6. De-a lungul timpului, a susținut numeroase turnee în Rusia, Ucraina, Republica Moldova și România, precum și în Germania, Olanda, Serbia, Ungaria și Italia.

În ultimii ani, băieții de la Zdob și Zdub au avut apariții sporadice și nu au constituit subiect de bârfă pentru presa mondenă. Iată că sfârșitul săptămânii trecute a fost unul cu ghinion pentru moldoveni. Membrii trupei Zdob și Zdub au fost răniți într-un accident de circulație produs la sfârșitul săptămânii trecute la granița dintre Ucraina și Republica Moldova. Accidentul s-a produs din cauza unui alt microbuz care nu a acordat prioritate și a intrat cu peste 100 km/h în microbuzul formației, care s-a rostogolit de trei ori. Accidentul s-a produs în orașul Vadul lui Vodă, iar șoferul microbuzului care a produs accidentul era în stare avansată de ebrietate și nu avea permis de conducere. Sunetistul se află în starea cea mai gravă, el având clavicula ruptă. Solistul trupei are probleme la spate, iar bateristul a suferit leziuni la un picior. Toți au fost răniți de cioburile care au sărit în momentul în care parbrizul microbuzului s-a spart. Artiștii de la Zdob și Zdub, împreună cu sunetistul lor, mergeau spre Kiev, unde urmau să susțină un concert. Membrii trupei sunt internați acum la un spital din Chișinău, fiind încă în stare de soc, dar medicii spun că sunt în afara oricărui pericol.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.