Cand credeam ca deja le vazusem pe toate in materie de recrutare, primesc un telefon de la un candidat pe care l-am recrutat ca director la una din marile companii de stat, care imi spune ca trebuie sa-l ajut sa demonstreze procurorlor ca a fost recrutat “corect”. Nu ii era nici lui clar daca asta insemna doar legal, sau si altceva. Cineva i-a facut o plangere pe aceasta tema si acum isi imparte timpul intre companie si parchet. I-a intrebat pe procurori daca nu cumva e mai nimerit ca sa demonstreze cel care l-a reclamat ca facuse vreo ilegalitate, asa cum stia el ca se face in locurile din care a venit, insa procurorii i-au sugerat ca ar fi mai bine ca sa aduca si el niste acte prin care sa demonstreze ca a fost recrutat corect, sau legal, sau si una si alta.
I-am spus ca recrutarea propriu-zisa a facut-o consiliul de administratie sau ministerul (nici acum nu imi este clar cine a facut-o, de fapt), ei au facut alegerea, au luat decizia si au stabilit conditiile de angajare. Noi le-am dat doar o lista cu candidati. M-a rugat sa-i dau o adeverinta ca ne-am intalnit cu el si ca il consideram apt pentru un asemenea post. Nu e clar daca apt inseamna si potrivit pentru un asemenea post, sau recomandat, sau mai bun decat altii, sau altceva.
I-am dat o adeverinta in care am scris ca ne-am intalnit cu el, ca am vorbit si ca l-am considerat “apt” pentru postul in discutie. Ce vor face procurorii cu aceasta adeverinta nu stiu, probabil ca nu voi afla vreodata.
Ca sa te poti duce in instanta impotriva cuiva care a primit jobul in locul tau intr-un proces de recrutare, sustinand ca ai fost nedreptatit si ca, de fapt, esti mai bun si mai potrivit decat celalalt, trebuie ca recrutarea sa fie facuta printr-un concurs cu probe cuantificabile si masurabile si, mai ales, puse pe hartie, ca sa ramana la dosar. Poti sa masori cat de mult alearga un postas, cat de repede schimba roata un sofer sau ce greutate are o secretara, dar nu poti face concurs de charisma, de motivare, de onestitate, de par si unghii ingrijite, oricat de mult ar crede unii ca se poate. Cei care au facut legea au decretat ca “toate posturile se ocupa prin concurs”, fara sa-i fie clar nimanui cine si cum stabileste ce fel de om ar fi mai bun pentru postul in cauza si, pe de alta parte, cine si cum evalueaza pe acei oameni.
Si, ca sa fie si mai greu de probat in instanta, adesea firmele de recrutare au pareri diferite asupra profilului potrivit unui anumit job, mai ales cand e vorba despre companiile de stat. Eu, de pilda, ma opun luarii in calcul a candidatilor care cer salarii foarte mari, indiferent ce ar scrie in CV-ul lor, pe cand altii fac recomandarea exact pe dos; eu spun ca e mai bine sa fie specialisti din domeniul de activitate, altii ca e mai important sa fii manager cu m mare, indiferent de unde vii. Asadar, discutiile si disputele pe aceasta tema nu se vor termina vreodata, nu au cum sa se termine.
