Ai avut noroc, băăăă…..

Dialog cu un manager de top:
– Si ce salariu vrei?
– Pai, minim 20,000 de Euro pe luna.
– Net?
– Da, net, desigur. Plus bonusuri si toate celelalte beneficii, se intelege de la sine, care trebuie sa fie consistente…
– O multime de bani…
– Poate, relativ… Dar am avut rezultate, le stiti foarte bine. Si, oricum, acum am peste 16,000, nu ar avea rost sa ma mut pentru mai putin.
– Mda, ai avut noroc, mare noroc…
– Nu cred ca despre noroc este vorba. Norocul si-l face omul cu mana lui, stiti cum se zice in popor. Si am muncit mult pana sa ajung aici, inca din scoala, mai mult decat altii. Am fost student bun, la o facultate buna, nu ca altii, am facut si MBA.
– Da, asta am spus si eu. Ai avut noroc, ai tai au avut grija de tine de mic, au stiut unde sa te trimita la scoala si au putut sa te tina acolo. Te-au crescut frumos…
– Sa stiti ca traim intr-o societate democratica, unde exista egalitate de sanse, oricine poate sa ajunga unde am ajuns eu daca munceste, si poate sa castige banii acestia, si chiar mult ma multi. Si da, parintii mei m-au iubit. M-au crescut sa ma gandesc la oameni, la lume, la umanitate, la frumusete, ca viata este pretioasa. Intotdeauna am crezut ca viata ar trebui sa fie sarbatorita. Parintii mei m-au invatat sa urinez in toaleta, sa fiu atent in jurul scaunelor de toaleta, sa ma spal pe maini, mereu cu sapun, sa evit oamenii cu gripa, cu bube, cu microbi. Vedeti, domnule Butunoiu, mie imi place Beethoven. Viata ar trebui sa fie sarbatorita. Viata este un dar.
Si imi amintesc ca mama mea draga, o fiinta blanda si buna, imi spunea mereu cand eram mic: ai grija, sa nu treci de Calea Rahovei, sunt copii rai acolo… Si nu intelegeam ce vrea sa spuna. Nu aveam idee. M-am gandit ca asa le placea copiilor acelora sa fie, sa fie rai. Si ca au trait in anumite cartiere pentru ca prietenii lor erau acolo. Oamenii buni s-au adunat in cartierul nostru, formau o comunitate si era un cartier bun. Oamenii care locuiesc in celalalt cartier iti fac rau: urineaza pe strada, te bat, te taie, poate chiar te ucid. Dar vedem ca toti cei care fac rau rau se aduna in anumite cartiere, cum se aduna apa in canalele de scurgere. Si e teribil. E ingrozitor. De ce ar trebui oamenii sa se raneasca reciproc? Intotdeauna spun prietenilor mei, ar trebui sa fim bucurosi sa traim. Ar trebui sa sarbatorim viata. Ar trebui sa intelegem ca viata este minunata.
Parintii mei m-au invatat sa fiu pozitiv. Si la scoala m-au invatat la fel, in facultate, si apoi la MBA. Nu ar trebui sa ne decoram vietile si lumea noastra ca si cum am avea ceva de sarbatorit in fiecare zi? Nu ar trebui sa fie clopote din hartie atarnata de tavan, peste tot, confetti de hartie, si baloane albe si galbene? Nu ar trebui ca oamenii sa-si faca daruri si sa fie apropiati unii de altii? Nu ar trebui sa umplem mesele cu prajituri si cadouri?
– Si ai avut vreodata prieteni saraci?
– Vai, dar de ce sa nu am niste prieteni care sunt saraci? Intotdeauna am incercat sa mi-i apropii pe cei saraci, dar care sunt morali, pozitivi si respectuosi, care au un suflet curat…
– Pari un estet…
– Da, sunt un om sensibil. Imi place frumusetea. De pilda, eu cred ca chiar si tarile sarace sunt frumoase. Oamenii saraci au frumusetea lor. Traiesti un sentiment minunat daca reusesti sa descoperi frumusetea lumii in fiecare loc de pe pamant. Si mai cred ca operele de arta, inclusiv spectacolele de opera si balet, pot schimba indivizii si, prin ei, societatea. Pentru mine, critica sociala in piese si filme ar trebui sa fie exprimata cel mai eficient prin folosirea umorului, ca sa poata ajunge cat mai usor la cei napastuiti de soarta.
Si sunt convins ca cea mai importanta contributie reala pe care o pot aduce oamenii in rezolvarea problemelor lumii este de a-si creste propriile familii in spiritul frumosului si bunatatii. Si mai cred cu toata convingerea ca bogatii si saracii ar trebui sa traiasca in prietenie si ar trebui sa colaboreze pentru a face viitorul mai bun decat trecutul si prezentul. Da, sunt inconjurat de oameni care sunt fericiti. Dar chestia interesanta este ca toata lumea ar putea fi, daca s-ar stradui mai mult.
– Da, asa zici tu? Chiar si un sarac? Si menajera despre care imi spuneai mai devreme? Si un cersetor?
– Da, si un cersetor poate fi frumos si chiar fericit. Un cersetor poate avea buze frumoase, ochi frumosi. Chiar astazi, venind spre dumneavoastra, am intalnit unul, chiar aici, la coltul strazii. L-am vazut cum se apropie, de la mare distanta. Era batran, slab, si da, arata foarte rau, aproape de moarte. Dar fata lui este frumoasa, luminoasa, avea ceva sacru. Aveam niste bani in portofel. I-am dat o parte dintre ei, si nu putini…
Incerc sa fiu cu politicos si deschis cu toata lumea, de orice conditie sociala, chiar sa glumesc cu ei. Le spun si bancuri, cateodata. Le spun bancuri oamenilor simpli. Glumesc cu paznicul, in fiecare dimineata, cu baiatul din parcare. Incerc sa fiu tonic si pozitiv de cate ori pot fi, sa-i ajut pe oameni sa treaca peste greutati. Si am intotdeauna cu mine niste patratele de hartie, stiti, din acelea care se dau in cuburi. Scriu mici note cu lucruri utile, dupa ce citesc un articol interesant, vad un film sau o piesa de teatru, si le strecor cersetorilor cand le dau cate un ban.
Si sa stiti ca ma port asa si cu toti angajatii mei, mereu am avut grija de ei, am fost atent la toate problemele lor, inclusiv personale, si am incercat sa ii ajut sa treaca peste ele. Da, v-am spus despre menajera noastra al carei sot a murit anul trecut, din cauza bauturii, si care e acum singura cu fiul ei cu o boala psihica, saracul de el. Asa s-a nascut, se pare, desi a inceput sa nu mai stie ce face abia pe la treizeci de ani. Saracul de el. E ingrozitor… I-am marit salariul menajerei de doua ori anul acesta, si i-am dat si prima de Craciun. De aceea ma iubesc angajatii si am putut sa am rezultatele pe care le-am avut pana acum, si sa ajung la acest nivel. Si chiar si fostii mei angajati, de la celelalte firme in care am lucrat, inca mai simt o afectiune pentru mine. Primesc si acum urari de Craciun si de Paste de la ei.
– Asa crezi tu, mic idiot inocent si patetic, ca te iubesc toti? Si ce crezi ca au iubit la tine? Nu cred ca batrana menajera te iubeste, si nu cred ca te-a iubit vreodata. Nu v-ati iubit asa cum ai crezut… Si mai cred ca multi angajati te urasc, chiar si atunci cand iti trimit felicitari de Craciun si de ziua ta.
– Poate ca am suparat pe unii dintre ei, nu spun nu. Dar am fost intotdeauna corect, deschis, transparent, chiar cand a trebuit sa fiu foarte ferm, in interesul companiei, desigur, insa si in interesul lor. Desi ei nu si-au dat seama atunci, pe moment, ca aceasta ferimtate era si spre binele lor. Vedeti dumneavoastra, domnule Butunouiu, toti oamenii trebuie sa fie invatati sa fie competitivi, sa se dezvolte in permanenta, sa-si depaseasca conditia. Am fost ferm cu cei carora le lipsea spiritul de competitie, intr-adevar! Dar am fost cu toata buna credinta si in beneficiul lor, in primul rand, dupa cum v-am spus. Fiindca pentru firma, chiar daca ar fi muncit de doua ori mai mult, sau daca si-ar fi dublat productivitatea, oricum nu era o mare diferenta. Insa pentru ei da, o diferenta enorma.
– Diferenta enorma, zici? I-ai scris asta cersetorului pe biletelul pe care i l-ai strecurat odata cu banii? El de ce a ajuns acolo? Nu a lucrat vreodata? Ba a lucrat, a lucrat cate saisprezece ore pe zi pe camp, l-am intrebat si eu intr-o zi. Si menajera ta a lucrat intr-o fabrica inainte sa se pensioneze de boala, dupa cum mi-ai spus. Dar de ce munca ta aduce atat de multi bani, in timp ce munca lor nu le aduce practic nimic? Spui ca “faci” bani. Ce expresie minunata. Dar cum poti “face” atat de multi intr-un timp atat de scurt, pe cand ce ei “fac” atat de putin, in acelasi timp?
– Cred ca inteleg unde vreti sa bateti. Dar, sa fim realisti, stim cu totii ca nu se poate face totul dintr-odata, nu poti da tuturor salariile pe care le asteapta, si nici tot ceea ce crede fiecare ca ar avea nevoie. Daca le-am da acum, ar trebui sa taiem de la investitii, si asta va afecta viitorul copiilor nostri. Trebuie sa existe justitie sociala, desigur, nimeni nu contesta asta, insa in limita posibilitatilor obiective si a resurselor de care dispunem.
– Justitie sociala, zici? Nebunaticule, iar ai umblat la Wikipedia… Dar ce stii tu despre justitia sociala?
– Domnule Butunoiu, eu am invatat la MBA ca justitia sociala inseamna, in primul rand, sa respecti principiul proportionalitatii. Daca eu muncesc mai mult si mai bine, primesc mai mult. Daca eu contribui mai mult la societate, e normal sa primesc mai mult. Daca am invatat mai mult, pe cand altii plecau de la scoala, fumau si beau prin parcuri, e normal ca eu sa intru la facultatea cea mai buna si ei nu. Asta inseamna justitie sociala, fiecaruia dupa contributie! Daca eu am o contributie de zece ori mai mare la cifra de afaceri si la profitul firmei, e normal sa primesc de zece ori mai mult.
– Si menajera voastra, ea cata contributie aduce la cifra de afaceri si la profitul firmei? Chiar daca ar lucra 16 ore pe zi la voi si ar spala nu de doua ori mai multe veceuri, ci de zece ori, tot nu ar avea cum sa contribuie la cifra de afaceri si la profitul firmei nici a suta parte din cat o faci tu, liderule, nici a mia parte. Si atunci, cum calculezi proportia in cazul ei?
– Inteleg din nou unde bateti, si nu ma las prins in capcana, domnule Butunoiu, sa stiti! Am muncit ca sa ajung aici. Am muncit din greu. Am invatat. Am lucrat. Am muncit din greu pentru a face acesti bani si sunt banii mei, pentru ca am reusit. De aceea consider ca ii merit. Am muncit pentru banii acestia, asa ca ii pot cheltui cum vreau eu, si nu mi-e rusine cu ei. Aceasta este baza societatii noastre occidentale, construita pe principiile justitiei sociale. Am realizari concrete, si asta ma indreptateste sa pretind ceea ce mi se cuvine. Am dreptul sa ma astept la anumite lucruri.
Intotdeauna am apreciat oamenii care se straduiesc in permanenta sa-si imbunatateasca performantele. Si daca ai performante, ai si bani. Bineinteles ca am. Tot cercul meu de prietemi e format din oameni care iubesc performanta. Sunt unul dintre acei oameni, am fost intotdeauna unul din ei. M-am straduit din greu sa obtin ceea ce am.
Noi trebuie sa vorbim cu cei saraci. Vorbeste, asculta, clarifica, explica. Ei vor ca lucrurile sa fie diferite. Vor schimbarea. Si noi spunem: Da. Schimbare. Dar nu o schimbare violenta. Nu furt, nu revolta, nu razbunare. Trebuie sa fie o schimbare treptata. Schimbarea care ii va ajuta, dar nu va face rau restului societatii. Moralitate. Lege. Treapt, treptat. Explicam totul: un contract intre doua parti: va vom da lucruri, multe lucruri, dar in schimb trebuie sa acceptati ca nu aveti dreptul doar sa luati ceea ce doriti. Vom oferi lucruri minunate. Stati jos, asteptati, nu incercati sa insfacati. Cel mai important lucru este rabdarea, asteptarea. Vom da mult mai mult decat acum, dar sunt anumite probleme care trebuie rezolvate mai intai. Iata, acestea sunt lucrurile pentru care trebuie sa asteptam.
In primul rand, trebuie sa muncim mai mult si mai productiv, astfel incat sa fie disponibile mai multe resurse pentru toata lumea. In caz contrar, daca va oferim acum mai mult, vom avea cu totii mult mai putin in curand. Cand vom munci mai mult si ne vom dezvolta mai mult, putem avea cu totii mai mult – o parte din crestere va merge la voi. Dar cel mai important este ca, odata ce exista acest surplus, trebuie sa ne asiguram ca prevaleaza moralitatea. Moralitatea este cheia. Anul trecut, am realizat mai multe si am acumulat mai mult, dar nu v-am dat mai mult. Toata cresterea a fost pastrata pentru noi insine. A fost gresit. Acelasi lucru s-a intamplat si in anul precedent si in cei de dinainte. Dar nu va mai fi asa de acum inainte. Trebuie sa-i convingem pe toti sa accepte moralitatea si anul viitor le vom da cresteri.
Am ajuns la un nivel de dezvoltare tehnologica, economica si sociala, in care toate problemele, de orice natura, pot sa fie rezolvate. Violenta se va putea opri. Din acel moment, nu vor mai fura, nu vor mai omori. Din acel moment, o liniste vesnica, statul de drept. Asa ca trebuie sa asteptam cu totii. Si in timp ce asteptam, trebuie sa fim atenti. Pentru ca stim cum sunt oamenii. Oridinea lumii nu este atat de simpla si de dreapta, oricat de mult am dori-o noi, si oricat de mult am lupta noi pentru a o indrepta, atat cat se poate.
– Totusi, ordinea lumii nu este fundamental nedreapta, pentru ca ai primit deja o parte din lucrurile pe care stii ca meriti sa le ai, si este normal ca toti oamenii care sunt ca tine sa primeasca partea pe care o merita. Ceea ce inseamna ca este normal ca toti ceilalti sa primeasca ce ramane, dupa ce cei merituosi isi primesc partea lor. Stiti ca ceea ce aveti este ceea ce meritati, si asta inseamna ca ceea ce au ei este ceea ce merita. Ei au ceea ce este potrivit pentru ei. Si trebuie sa intelegem cu totii asta si sa acceptam ordinea justa a lucrurilor. Dar nu-mi iese menajera voastra din minte… Cel mai ciudat lucru din toate mi se pare ca, desi sentinta menajerei era stabilita la nastere, soarta ta nu era stabilita dinainte, ci era in mainile tale si ale parintilor tai…
– Dar nu este vina mea ca m-am nascut cu o sansa mai buna in viata decat menajera. Nu e vina mea ca am bani si ea nu. Dar eu nu “am” banii de la natura, asa cum am doua urechi, de pilda. Banii nu fac parte din mine, faptul ca-i am nu este un dat, cum sunt culorarea sau rasa mea. Printr-o serie de evenimente, au venit banii la mine. Dar acesta nu este un destin inevitabil. Pastrarea banilor este doar o alegere pe care o fac, o alegere pe care o fac in fiecare zi.
– Sigur, adesea te gandesti la suferinta celor saraci. Intins in patul tau, simti o simpatie, soptesti in perna ta niste cuvinte de speranta: “In curand vei avea tot medicamentul pentru copiii tai, curand o casa. Pana la urma va fi bine in lume. Se va produce o schimbare treptata, asa cum s-a intamplat in Olanda in secolul al XIX-lea, si vedem unde au ajuns olandezii…”
Dar in aceasta perioada de asteptare, de asteptare, aceasta asteptare nesfarsita pentru o schimbare treptata, ei vin sa iti bata la usa si striga, iti cer sa ii ajuti. Si tu spui: “Nu pot rezista aceasta bataie constanta la usa, toata ziua, zi dupa zi…”
Dar starea menajerei nu este temporara, ea nu poate face o alegere. Ei i-a fost scrisa o sentinta pe viata. Ea trebuie sa curete cacatul dupa tine si sa doarma in murdarie. Ea va dormi in murdarie in seara asta si va dormi in murdarie maine seara si in celelalte nopti. Pana la moarte.
Menajera este respingatoare, ignoranta. Isi petrece viata in murdarie, facand lucruri murdare, lucruri dezgustatoare. Poti sa-ti imaginezi ca se intoarce noaptea intr-un apartament stralucitor? Sau ca mai tarziu se duce la un concert? Sau la o piesa de teatru? Nu ar sti cum sa le aprecieze. Ce ar face ea cu uleiuri de baie frumoase, prosoape frumoase, sapun frumos? Ti-o poti poti imagina servind fiului ei bolnav psihic, acum trecut de patruzeci de ani, mese bogate, cu legume verzi, proaspete, sanatoase?
Nu, trebuie ca menajera sa se intoarca acasa noaptea in acel bloc din Ferentari, asa cum este firea lucrurilor, pentru ca tu si si prietenii tai sa va petreceti viata hotarand ce produse doriti sa cumparati, sa mergeti la Festivalul George Enescu, o data la doi ani, si sa contribuiti la mentinerea standardelor ridicate de performanta in arta. Modul in care functioneaza lumea nu este in mod fundamental nedrept, asa ca oamenii care vor sa faca lumea si mai buna sunt, in principiu, buni, iar cei care vor sa o distruga, cei care fura pe strada, hotii, distrugatorii sunt in esenta rai.
Tu, din cauza comentariilor tale inteligente despre filmele aparute anul acesta si a textelor pe care le-ai publicat pe blogul tau, si pentru cat de suparat ai fost atunci cand chelnerul din restaurantul acela a adus la masa ta homarul viu, spunandu-ti ca urma sa fie aruncat direct in apa clocotita in bucatarie, pentru cina voastra, imi inchipui ca te consideri cea mai educata si mai admirabila fiinta umana, in timp ce menajera, care a lasat scoala in clasa a opta, fiindca a ramas insarcinata, e cea care trebuie sa plateasca toata viata pentru ca l-a crezut pe acela, intr-o noapte. Si copiii ei la fel, pentru zece generatii de acum inainte…
Da, saracii sunt prosti. Nu au invatat ce si cand trebuia, nu s-au dus la scolile bune, ba unii dintre ei nu s-au dus deloc la scoala. Copilul acela sarac nu a inteles, cand avea sase ani, cat de importante sunt scoala, dezvoltarea permanenta, autoperfectionarea si autodepasirea pentru viata care era in fata. Nici la sapte ani, nici la zece nu a inteles. El, un mic prost, a vazut ca ceilalti copii joaca fotbal pe maidan, si s-a dus si el. Nu a vazut pe niciunul dintre ei ducandu-se la biblioteca. A auzit despre biblioteca, i-a spus invatatoarea, insa daca nu a vazut pe nimeni intrand acolo, a zis ca nu e buna.
Si da, ai avut noroc ca te-au trimis la o scoala buna. Si copiii tai vor avea acelasi noroc, si inca vreo zece generatii de acum inainte. Iar copiii menajerei nu vor avea noroc, nici copiii copiilor ei. Menajera e proasta. Si copiii ei sunt prosti, si copiii copiilor lor vor fi, si inca vreo zece generatii de acum inainte.
Si simpatia ta pentru saraci nu schimba viata celor saraci. Credinta ta fierbinte in schimbarea treptata nu schimba viata celor saraci. Parintii care isi invata copiii marile valori universale nu schimba viata celor saraci. Artistii care creeaza opere de arta care inspira simpatie si valori etice nu schimba viata celor saraci. Cetatenii inspirati de artisti si de parinti sa iubeasca lucrurile frumoase, sa simta simpatie pentru saraci si sa voteze politicieni care spun ca vor imbunatati gradual viata tuturor, nu schimba viata celor saraci.
Avem nevoie de cei saraci. Nu am putea culege fructele din copaci, nu s-ar putea lua atata de repede excrementele si ingropa in pamant, nu am putea face curat in casa si nu ar merge firmele noastre fara saraci.
Daca saracii nu erau saraci, daca cei saraci nu ar fi fost platiti asa cum au fost platiti, conform principiului proportionalitatii, nu am fi putut face tot ce facem acum. Dar problema este ca saracii cresc peste tot, ca muschiul, ca iarba. Si ca saracii nu uita. Ei nu au sentimente frumoase, nu stiu ce e morala, nu stiu ce e iubirea, ei traiesc in furie. Ei mananca furie. Vor sa ne traga in mocirla si sa ne termine, sa ne futa femeile, vor ca noi sa disparem de pe fata pamantului cat mai repede posibil.
Stim ca unii sunt sunt violenti, cei care nu vor sa astepte. Acestea sunt distrugatorii. Copiii lor mor, sunt bolnavi. Niciun medicament, nimic in picioare, niciun loc de trait, voma pe strazi. Acestia sunt cei care sunt innebuniti de furie, cu pofta lor de razbunare. Stim ce au planificat. Ne-am imaginat de o mie de ori.
Dar noi trebuie sa le explicam celor saraci, sa-i invatam sa inteleaga niste lectii sangeroase din trecut, sa constientizeze toate crimele comise de rebelii si revolutionarii violenti. Sa-i invatam pe saraci ca nu trebuie sa incerce niciodata sa profite de putere, pentru ca domnia celor saraci va fi intotdeauna incompetenta si va fi intotdeauna cruda. Cei saraci sunt de insetati sange. Sunt needucati. Ei nu au competente, nu au skills si nici maniere. Si trebuie sa inteleaga ca visatorii, idealistii, cei care spun ca ii iubesc pe cei saraci vor deveni in final criminali, iar cei care pretind ca pot crea ceva mai bun vor sfarsi intotdeauna prin a crea ceva mai rau. Saracii trebuie sa inteleaga aceste lectii esentiale, capitole din istorie. Si daca nu le inteleg, trebuie sa le fie ingradit dreptul la actiune violenta. Aceste lucruri nu pot fi permise.
Si asa ii vom invata pe cei saraci ca da, da, le vom da lucruri, dar vom decide noi cat de mult vom da si cand, pentru ca nu le putem da totul dintr-odata, desigur.
Omule, spui ca tot ce ai realizat pana acum si tot ce ai obtinut, gramada aceea imensa de bani, sunt rezultatul firesc al muncii tale. Poate si al conjuncturii si al unui dram de noroc, ai adaugat tu la un moment dat. Da, asa este, numai ca proportia e exact pe dos. “Dramul” despre care spuneai, nu in fata norocului trebuie sa stea in fraza asta… In picioarele goale, langa menajera, singura mare diferenta fundamentala este cea de noroc.
Nimic nu se schimba in viata celor saraci. Nu exista nicio schimbare. Treptat, schimbarea nu se intampla cat vor trai ei. Munciti, deci, dezvoltati, pastrati, paziti. Mergeti inainte, pana la capat, pana veti avea totul. Ceilalti vor da inapoi, se vor retrage, va vor oferi ceea ce doriti sau va vor vinde ceea ce doriti pentru pretul pe care il stabiliti. Ei nu au de ales, pentru ca sunt bolnavi si slabi. Au devenit “cei saraci”.
PS: nu eu am scris textul acesta, ci Wallace Shawn. Eu am schimbat doar locul actiunii si numele personajelor… GB

Integral pe www.georgebutunoiu.ro

GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România