Am spus de cate ori am avut ocazia ca o firma trebuie sa incerce prin toate mijloacele, cu toata forta si in permanenta sa evite sa ajunga sa depinda prea mult de angajatii ei. Sau, ca sa folosesc o expresie uzata de ipocrizia si cinismul cu care e aruncata in joc, sa ajunga ca angajatii sa nu mai fie “cel mai important capital” al acelei companii. Cu cat depinzi mai mult de angajati, cu atat mai mare e riscul pentru business, si nu numai pentru el. Nu intotdeauna se poate. Insa, oricum, e posibil mult mai des si intr-o mult mai mare masura decat cred unii.
Sigur, in secundele urmatoare incepe sa se reveres spre mine un potop de admonestari, ironii si injurauri, in care cuvinte precum “sclavi” si “exploatare” apar din ce in ce mai des in ultimii ani.
M-am uitat mereu, de cate ori ajungeam intr-o companie, sa vad sclavii si sclavele, sa vad cum sunt exploatati angajatii. Parca am zarit cativa, insa am vazut mult mai multi antreprenori si manageri care erau prizonierii si sclavii angajatilor.
Scriu foarte multi pe Facebook si pe unde mai apuca despre sclavie si exploatare, insa intotdeauna despre a altora. Nu-mi aduc aminte sa fi primit vreodata un e-mail sau un comentariu in care sa-mi spuna cineva “Domnule Butunoiu, iata, eu sunt un sclav. Sunt exploatat, sunt tratat ca un sclav de catre angajatorul Cutare, compania Cutare, orasul Cutare, si prin urmare…”. Insa am primit multe, foarte multe mesaje explicite si detaliate de la patroni, de la antreprenori:
“Domnule Butunoiu, am fost 7 ani in Iad! Am avut un job bun, l-am lasat si m-am facut antreprenor. Am facut imprumut la banca, mi-a trimis si sora-mea din Italia banii pe care i-a strans acolo in ani de zile, si am inceput. Am citit toate manualele de management, am facut totul ca la carte, am muncit zi si noapte fara nicio pauza. Aveam clienti, aveam furnizori buni, dar angajatii mi-au facut viata un iad, am fost santajat tot timpul, inclusiv cu amenintari directe de sabotaj! Am pierdut apartamentul, mi l-a luat banca, iar de un an incoace trebuie sa merg in fiecare luna la spital. Am inchis firma, dar acum trebuie sa ma ocup in continuare de procesele cu fostii angajati. Va trimit CV-ul meu, vreau si trebuie sa ma angajez din nou…”
Sau altul, si mai patetic, scris direct de pe mobil:
“Buna seara, Domnule Butunoiu,
Dupa ce 15 ani am fost propriul meu angajat…….AM OBOSIT!
Da, am obosit sa mai ma lupt cu morile de vant, sa alerg dupa angajati, si atunci cand ii gasesc (pentru ca din pacate, in zona asta, chiar iei ce gasesti), sa constati ca oricat de bun si dedicat ai fi tu sa oferi servicii de calitate, te tradeaza mana de lucru. M am saturat sa fiu sclavul angajatilor, sa vad cum pretentiile lor cresc pe zi ce trece, doar din singurul motiv ca oricat de incompetenti ar fi, stiu ca nu o sa renunti la ei
pentru ca altii oricum nu gasesti. M am decis sa va scriu pentru ca sincer…….nu mai pot.
Vreau sa fiu angajat. Probabil, ca acesta este un manifest al propriei constiinte care, tragandu mi una dupa ceafa, parca imi spune….renunta….e timpul sa si traiesti. 5 ani de zile fara concediu, 3 operatii, 2 caderi nervoase cu spitalizare…..si 300000 pierduti (bani, ma refer!).
Si pentru ce?
Doar pentru ca ma numesc PATRON? MANAGER? BOSS?
NU!
Cand te trezesti dimineata, te urci in masina, si ce sa vezi esti pe rosu!
Brusc, ai invatat marketing, comunicare, vanzari….deja le vezi….pentru ca altfel….din rosu…..nu se face alta culoare (nici macar prin meditatie!)
Da, vreau sa fiu angajat!
Vreau sa fiu angajat, nu pentru ca am dat gres ca patron! NU, n am dat gres!
Stiu, o sa spuneti ca sunt orgolios, si ca nu mi vad de fapt esecul!
Il vad!
NU mai am vise!
NU mai cred in dezvoltarea propriului brand! Singurul brand….sunt EU! atat mi a mai ramas!
Am visat sa devin propriul meu angajat, care nu are nevoie de CV, nu are nevoie de referinte…….
Visul, mi s a implinit! UAU! ai grija in viata ce ti doresti ca s ar putea sa se intample!
Dincolo, de frustrarile mele, daca ceea ce am scris, credeti ca poate fi luat in seama, as dori sa ne cunoastem, si daca se poate, sa ma ajutati sa gasesc un loc de munca….
in care sa mi certific mie….daca am avut dreptate!”
Plangaciosi oameni… ?
Sunt mereu somat sa spun clar, fara echivoc, de partea cui sunt. Unii nu mai asteapta raspunsul meu in scris, trag singuri concluziile: “E de partea angajatorilor, nenorocitul, nu ti-e clar? Citeste putin ce scrie, cum zice despre noi…”.
Aici au dreptate, sunt de mai multe ori de partea angajatorilor si managerilor decat de cea a angajatilor in aceasta lupta de clasa. Stiu bine sa detectez ipocrizia, fatarnicia, fuga de responsabilitate, aruncarea vinii in alta parte, constient sau nu, minciuna chiar bine disimulata, uneori. Si da, le intalnesc mai des la angajati decat la patroni, o spun fara nicio rezerva! Chiar daca angajatii ar putea sa dea mult mai multe like-uri
Integral pe www.georgebutunoiu.ro
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România
wax