Eu nu ma ocup niciodata de recrutarile de directori de HR, o rog intotdeauna pe Raluca sa le faca. Ea zambeste frumos si nu spune oamenilor in fata lucruri pe care nu vor sa le auda. Nici candidatilor, si cu atat mai putin clientilor, cei care ne platesc si de pe urma carora dam salariile in firma.
Diferentele de opinii dintre mine si multi directori de HR nu prea ajung la nivel operational, ci raman mai degraba la cel de principii. Ca sa exemplific mai plastic si sa si rezum in acelasi timp, as spune ca atunci cand intre directorii generali si cei de HR exista divergente majore de pareri (si sunt mai dese si adanci decat se crede), in vreo trei sferturi dintre cazuri tind sa dau dreptate directorilor generali.
In doua articole recente (Ce facem cu proștii din firmă? si Nu va faceti ca nu exista clase sociale… ) am readus in discutie subiectele pe care ma contrazic cel mai des cu specialistii de HR: profilurile candidatilor si angajatilor dezirabili intr-o organizatie, in special cand e vorba despre evaluarea potentialului, pe de o parte, si investitiile companiilor in motivarea si in dezvoltarea personala a angajatilor.
Iar cand ajungem la traininguri, divergentele sunt maxime. Eu am convingerea ferma ca mai mult de jumatate din banii dati de firme pe traininguri pentru angajati sunt aruncati pe fereastra. Nu vorbesc despre trainingurile pur functionale, in care angajatii invata lucuri pe care nu le pot invata singuri, ca nu au cum, ci de cele cu rol de dezvoltare personala, in special. Sa le faci nediferentiat, pentru toti angajatii la fel, de pilda, sau pentru cei care vor sa se inscrie, arata mai degraba ca nu prea stii cat de greu se fac banii. Sau ca, oricum, iti pasa mai putin de banii companiei, faci trainingurile astea doar ca sa te pui bine cu angajatii.
Sa luam cateva categorii de angajati, bine cunoscute tuturor, si sa vedem in cate companii se stie exact care angajat in ce categorie trebuie pus. Prima: cei care urasc firma si pe multi dintre, daca nu chiar pe toti managerii ei, pe patroni, pe capitalisti si pe toti prietenii si neamurile lor. Paranteza: putini ar crede daca le-as spune cat de multi dintre acestia au in propriile firme… Apoi, cei care urasc invatatul, cititul, care le face rau fizic. Mai departe, cei care nu urasc invatatul, care isi propun in fiecare luna sa se reapuce de invatat, sau sa invete cate ceva nou, isi cumpara carti, isi fac conturi pe internet, dar cand se apuca sa invete, li se face rau. Ii doare capul, ii ia ameteala, le e greata, le creste acititatea in stomac. De fiecare data, invariabil.
Si inca o categorie, asupra careia sa ne oprim ceva mai mult: cei carora nu le-a trecut vreodata prin minte sa invete ceva, altceva decat au fost obligati cu sula-n coaste sa o faca. Nu ca n-au vrut, ci ca nu -au gandit vreodata la asa ceva. Ii vezi cel mai usor prin birouri, daca stai intr-un colt si te uiti cu coada ochiului la ei cateva ceasuri. Au primit ceva de facut, au facut (de obicei in doua ceasuri ceea ce altcineva care stie sa foloseasca mai bine vreo doua softuri elementare ar fi putut face in douazeci de minute), si acum asteapta urmatorul task. Si taskul nu vine. Si stau. Se uita la monitor vreo jumatate de ora, pana acesta intra in screen saver. Apoi incep sa bata cu degetul mijlociu in masa, vreo cincisprezece minute, in timp ce privirea urmareste figurile acelea miscatoare de la scren saver. Pana dispar si ele. Apoi inca zece minute de batut cu aratatorul. Se ridica de pe scaun, isi ia o cafea, se reasaza la masa. Douazeci si cinci de minute se uita in paharul cu cafea (calculatorul a trecut in sleep deja). Vede pe geam pe cineva trecand strada si se uita cu mare atentie la el. Omul a ajuns pe celalalt trotuar, apoi s-a dus mai departe la ale lui. Dar angajatul se uita cu mare atentie inca vreo zece minute la locul prin care acel om a trecut strada. Isi pune capul in maini si sta asa vreun sfert de ceas, dupa care observa ca i-a amortit gatul. Alt sfert de ceas face niste exercitii de dezamortire a gatului. Il intoarce spre stanga, apoi spre dreapta, inainte, inapoi. Daca e liniste in birou si nu esti prea departe, uneori chiar poti sa auzi niste mici pocnituri de la oasele si tendoanele angajatului care isi dezmorteste gatul. Dupa trei ore se termina programul, isi strange lucurile si pleaca.
Imaginati-va un dialog: Am vazut ca vreo cinci ore nu ai avut nimic de facut. Da, asa este, am rezolvat repede ce mi s-a dat si apoi am asteptat sa vad ce mai vine… Si de ce nu ai invatat ceva in timpul asta, ca tot stateai degeaba? De pilda, ceva pe la Word, Outlook, Excel, Acrobat, ca tot lucrezi zilnic cu ele. De fapt, doar cu astea, ca nu stiu sa mai folosesti si altceva. Sa le invat??? Dar stiu sa lucrez cu ele!!! Zau? Stii sa faci un grafic in Excel, sa pui o semnatura in Acrobat, sa faci un macrou in Word sau un mail merge in Outlook? Mac… aaa, cum ati spus? Meil ce? Dar nu am avut niciodata nevoie de asa ceva! Nu mi-a cerut nimeni sa fac un mac din ala sau un meil nu stiu cum. Dar nu te-ai gandit ca poate ca nu ti-au dat tocmai fiindca ca stiau dinainte ca nu stii sa le faci? Si au zis ca mai bine si le fac ei singuri? Si mai explica-mi un lucru, te rog: cum poti sa-ti dai seama ca ceva iti foloseste sau nu, cata vreme nici nu stii ca exista? Pai daca nu mi-a cerut nimeni… Bine, lasa, mai e si maine o zi…. Ce om ciudat, isi va zice angajatul, cu siguranta, in timp ce coboara scarile, eu nu am avut niciodata nevoie de asa ceva pana acum. Nu mi-a cerut nimeni sa faca asa ceva pana acum…
Vreti sa faceti traininguri de dezvoltare personala cu acest angajat sau cu cei cara va urasc din toata inima? Ca sa ce? Ca sa va iubeasca colegii si angajatii, stiind ca bugetul si decizia sunt in varful pixului vostru?
Sunt sute de firme de training de Word, Excel si Powerpoint (de Outlook mai rar, pentru ca in firme se folosesc inca hotmail si yahoo) care primesc bani grei de la directorii de HR care-si trimit angajatul cu care tocmai am stat de vorba la training, sa le invete. Sunt si cursuri care tin cateva saptamani, inveti sa faci grafice si in culori, ba chiar si pie si column charts.
Guvernul tocmai pregateste o lege prin care garanteaza credite de pana la 40,000 de lei pentru investitii in dezvoltarea personala. Pentru 8 milioane de romani. Cat sa-si cumpere cate 2,000 de carti fiecare, pe care sa le citeasca in vreo 20 de ani, in medie, daca socotim doua carti citite pe saptamana. Ca nu toti suntem Jeni Acterian, sa citim cate o carte si jumatate pe zi. Apoi, dupa cei 20 de ani, cu totii bine dezvoltati personal, o sa fie plin de joburi bune in Romania…
Mergeti intr-o zi pe la guvern, prin ministere sau prin parlament si uitati-va cu coada ochiului cateva ceasuri sa vedeti cati angajati stau cu ochii lipiti de screen savere mai mult de 45 de minute. Probabil ca se gandesc la saptamana de training care urmeaza sa inceapa in curand. Fiindca da, la ei media zilelor de training e inca si mai ridicata decat cea de la companiile private, cu mult, depaseste adesea 40 de zile pe an pe fiecare functionar.
Integral pe www.georgebutunoiu.ro
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România
