Ideea de libertate e o temă fierbinte în această pandemie. Potrivit unui raport întreprins de Institutul de drepturile omului al Baroului din Paris (IDHBP) și Institutul drepturilor omului al avocaților europeni (IDHAE) restricțiile impuse de guvernele din diferite țări, dar mai ales din Franța, în scopul încetinirii pandemiei, au favorizat încălcarea mai multor libertăți fundamentale. Se pare că raportul accentuează avantajele inerente unei societăți, libertățile și drepturile noastre, ce avem de câștigat din conviețuirea într-o societate, mai degrabă decât ce responsabilități revin fiecărui individ care face parte dintr-o comunitate. Există însă un echilibru între drepturi și conștiința datoriei pe care orice societate democratică trebuie să-l asigure.
Aristotel afirma că suntem animale sociale. Interacțiunea cu celălalt ne oferă posibilitatea de a duce o viață virtuoasă, care la rândul ei ne rotunjește identitatea de sine. Dacă trăim într-o societate, nu interesele personale primează, ci cele publice, adică necesitatea unui bine comun care să asigure supraviețuirea spațiului civic. Dacă în schimb, dorințele individuale ar fi dezlănțuite, am fi într-o ‚stare de natură‘, cum a zis filosoful Thomas Hobbes, unde ‚omul e lup pentru om‘.
Virusul ne arată clar că suntem cu toții interconectați, altfel nu ne-am infecta unii pe alții și actualele restricții nu ar avea nici un sens. Sinele atomist, preferatul teoriei liberale și al celor care promovează libertăți depline în pandemie, ar fi chiar ideal pentru eradicarea pandemiei pentru că își este suficient sieși, și distanțarea socială ar fi asigurată. Însă cum afirma și politologul canadian Charles Taylor, pe linia lui Aristotel, noi nu suntem mărginiți de noi înșine, ci de atașamentele, relațiile pe care le dezvoltăm în interiorul polisului. Dorim să ne deconectăm unii de alții în ceea ce privește responsabilitățile comune, să ne neglijăm comportamentul față de alții, dar în același timp ne cerem dreptul de a trăi în societate și de a beneficia de toate drepturile aferente. Paradoxul e că nu vrem să fim simpli indivizi, ci indivizi în societate. Dar atunci și libertatea (și implicit responsabilitatea) nu e doar a individului atomist, ci a individului în societate. Dreptul la viața privată merge mână în mână cu dreptul la viața socială. Ar mai avea societatea vreun rost dacă fiecare și-ar fi suficient sieși?
Raportul menționat mai sus subliniază că restricțiile nu respectă principiul proporționalității, în sensul că sunt prea stricte pentru o rată a mortalității destul de scăzută. Mi se pare un argument destul de lipsit de empatie, mai ales că fiecare viață contează, și dacă luăm în considerare persoanele în vârstă și pe cei cu afecțiuni cronice, riscul de deces crește vertiginos. Nemaivorbind de sechelele post Covid. Există prea multe necunoscute încă în ceea ce privește acest virus, negura e prea deasă, pentru a lua decizii pripite și a deplânge libertatea știrbită temporar. Oare se minimalizează rata decesului pentru că afectează preponderent persoanele în vârstă și pe cei cu boli preexistente? Oare apărarea libertății (în detrimentul vieții umane) ar mai fi așa înverșunată dacă ar fi periclitați mai degrabă tinerii și copiii? Ne-am regândi atunci efortul individual, pe care mulți dintre noi îl criticăm acum?
Libertatea nu e pură, neștirbită, și mai ales nu când conviențuim unii cu alții. A spus-o și John Stuart Mill, unul dintre cei mai influenți gânditori liberali. E limitată de principiul prejudiciului, adică ești liber atâta timp cât nu faci rău celuilalt. De exemplu, locurile care interzic fumatul îs menite să împiedice ca fumul de țigară a celui care preferă să fumeze să primejduiască sănătatea celuilalt. Filosoful Emmanuel Levinas vorbea de responsabilitatea pe care o avem față de celălalt atunci când ne aflăm ‚față în față‘ cu el, de necesitatea de a deveni conștient de existența semenului nostru.
Virusul ne obligă să pășim în spațiul moral, să intrăm mai des în procesul reflecției, ne obligă cumva, sau măcar pe cei cu un compas moral, să zăbovim o clipă, să ne tragem suflul reflecției înainte de a acționa, de a decide dacă acceptăm invitația de Revelion sau la petrecerea de nuntă.
Aud deseori că o viață cu o libertate fragmentată nu merită trăită. Chiar dacă totul e temporar. Dar fără viață nu există nici libertate.
De ce sa demisioneze ministri ptr magariile din azilurile privaje ptr batrani? De ce copii isi duc parintii la azil? Cine e de vina ptr Colectiv? De ce in distractia infractionala din Constanta politia nu se baga? Case si vile pe terenul statului!