Home Opinii Cum am ajuns sa cred ca privatizarea e o prostie si o...

Cum am ajuns sa cred ca privatizarea e o prostie si o magarie

DISTRIBUIŢI

Pana de curand luam si eu ca pe ceva de la sine inteles, la mintea cocosului, ca tot ce se poate trebuie privatizat in Romania, ca numai si numai asa pot merge lucrurile bine in companiile si institutiile respective. Principalul argument al celor care sustin din toate puterile aceasta solutie radicala este ca numai asa se poate reduce coruptia, sau chiar elimina cu totul. Celelalte argumente, cum ar fi accesul mai rapid si mai facil la finantari, la tehnologii si la la know-how, in general, sunt spuse rar si cu voce mai joasa.

Adesea, pretul este disproportionat de mare in cazul privatizarilor ireversibile, pentru lucruri care nu pot sa fie replicate, la o adica. Statul poate sa-si faca o noua linie aeriana daca va vrea, daca acum vinde Taromul, sau o retea de benzinarii, sau o rafinarie, dar nu va putea sa mai aiba caile ferate, retelele si sistemele de transport de energie, posta, extractia de petrol si alte lucruri, odata date din mana, oricat de multi bani ar avea mai incolo.

Daca nu ar exista coruptia, de cele mai multe ori ar fi mai avantajos ca statul sa investeasca in continuare in companiile sale strategice si in cele cu rol social si sa ia profitul intreg, nu doar impozitul pe profit, sau din ce mai ramane din profitul respectiv dupa ce e bine dosit, in cea mai mare parte.

Am ajuns sa cunosc bine marile companii de stat, pe oamenii importanti de acolo, felul in care fac lucrurile si de ce sunt asa cum sunt. Am ramas uluit sa realizez, acum, la batranete, ca problemele pot sa fie rezolvate in marile companii si institutii de stat si fara privatizare, si inca mult mai usor si mai repede decat isi inchipuie multi care le privesc doar prin sticla televizorului.

Asadar, o investitie in anticoruptie ar fi, de departe, cea mai profitabila si mai solida investitie pe care ar putea-o face statul vreodata. Daca ar lista DNA, ANI si ICCJ la bursele de la Bucuresti, New York si Tokio simultan, daca ar explica in detaliu si corect avantajele si profiturile si ar da dividende, s-ar umple imediat de bani si FMI-ul ar incepe sa-si faca planuri de plecare din Romania.

E o crima sa privatizezi tot ce se poate doar din cauza coruptiei! Sa invoci coruptia in aceasta situatie e cea mai evidenta dovada de duplicitate, de lasitate si de tradare a interesului national. Si coruptia, si problemele de management pot sa fie rezolvate de catre Guvern fara privatizare, si foarte repede, daca ar vrea. Dar nu vor cu adevarat, nu au vrut niciodata pana acum, niciunii dintre cei care au fost la putere. Sa privatizezi totul de-a valma, cand stii bine care sunt consecintele, e forma suprema de coruptie, pana la urma.

 

George Butunoiu este primul român care a deschis în 1992 o firmă de recrutare. Este absolvent al Facultății de Fizică, lansând în 1990 o firmă de software iar în prezent este unul din cei mai importanți jucători de pe piața de consultanță.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.