Aseara la Atheneu. Primesc doua invitatii, si nu de orice fel, ci chiar in Loja Regala. Si nu orice concert, ci unul mare, cu Christian Badea, cu 5 de pian de Beethoven si monumentala simfonie 2 de Rachmaninov. Eu am abonamnet, in loja mea stau mai comod decat in cea Regala, asa ca m-am gandit sa dau cuiva cele doua invitatii. Un act generos, care m-ar fi facut sa mai cresc putin in propriii ochi, si, desigur, si in ai celor care le-ar fi primit.
Ma duc la casa de bilete, asadar, sa vad cui sa le dau. Biletele la concert se epuizasera de mult, chiar din prima zi in care au fost puse in vanzare, insa melomanii stiu ca inainte de spectacol mai pot prinde ceva, din rezervarile neridicate sau chiar in picioare.
Si sigur, ca sa fie fapta buna pana la capat, mi-am zis ca trebuie sa le dau unora pentru care economia facuta inseamna ceva. Asadar, fac eu o evaluare rapida a celor de la coada, ma uit la gradul de uzura al imbracamintei fiecaruia, apoi le atasez mental cate o cifra care reprezinta nivelul de senioritate, proportional cu numarul anilor pe care ii estimez eu pentru fiecare in parte, in evaluarile mele.
Cifrele maxime pentru gradul de uzura al pantofilor si restului imbracamintei, pe de o parte, si pentru senectute, pe de cealalta parte, s-au nimerit a fi in dreptul a doua doamne.
Imi dreg glasul, scot o invitatie si ma duc la prima dintre ele. Va rog, doriti o invitatie? Imi arunca o privire cu coada ochiului, apoi imi intoarce spatele si isi vede mai departe de statul la coada. Nu a zis nimic. Nu a spus da, da-multumesc, sau macar cat costa (aveam deja raspunsul pregatit, ca le ofer, desigur, plus zambetul aferent), nici macar un nu-multumesc sau chiar un simplu nu. Nu a spus nimic. Si mi-a intors spatele! Insa ceilalti din coada deja intorsesera privirile catre mine…
Nu m-am dus imediat la doamna senior 2, am stat putin sa ma gandesc. Insa nu am reusit, pentru ca nu a putut sa-mi treaca nimic prin minte in clipele acelea. Apoi trag aer in piept, imi fac curaj si o abordez. Imi dreg glasul, nu a mai fost nevoie sa scot o alta invitatie, pentru ca o aveam deja in mana pe prima, si zic: Va rog, doriti o invitatie? Doamna senior 2 nici macar nu imi mai arunca o privire cu coada ochiului, cum facuse doamna senior 1. Cred ca ma vazuse deja cu cateva clipe inainte. Ci imi intoarce direct spatele si isi vede mai departe de statul la coada. Nu a zis nici ea nimic. Nu a spus da, da-multumesc, sau macar cat costa (aveam deja raspunsul pregatit, ca le ofer, desigur, plus zambetul aferent), nici macar un nu-multumesc sau chiar un simplu nu. Nu a spus nimic. Si mi-a intors spatele! Insa ceilalti din coada deja erau deja cu capetele intoarse catre mine de la prima incercare. Iar acum mi se parea ca deslusesc si niste zambete ironice…
Am bagat invitatia in buzunar si m-am grabit catre iesire, sub privirile celor din coada, mai putin ale celor doua senioare, care au ramas la fel de impietrite, cu privirea atintita inainte.
N-am putut asculta defel ce a cantat Luiza Borac, m-au surprins aplauzele, nici nu observasem ca s-a terminat. La Rahmaninov la fel, ma tot obseda intrebarea cu ce am gresit. E clar, daca nici sa ofer niste invitatii nu mai stiu cum se face, inseamna ca am ramas mult in urma vremurilor… Sau poate ca de la bretele mi s-a tras (iarasi!), eram cu acelea albastre cu gaste galbene…
Integral pe www.georgebutunoiu.ro
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România
Taticule, degeaba ai abonament daca scrii „… cu 5 DE pian de Beethoven ”
Mai invata si revino, blogarasule 🙂