Modernismul în artă şi literatură reprezintă cum bine se ştie, un fenomen specific al ultimului secol, atât la nivel mondial cât şi în ţara noastră.
Importanţa culturală, socială şi chiar politică a avangardei, este incontestabilă, ceeace ne determină să abordăm cu cuvenita modestie, problema extrem de actuală în ţara noastră, privind opera lui Brâncuşi „ Cuminţenia Pământului”, precum şi cea a altor lucrări moderniste. Nu mă voi opri la aspectul financiar al achiziţionării sculpturii lui Brâncuşi de către statul român, ci la o posibilă dezbatere privind emoţia artistică pe care o produce ( sau nu ? ) lucrarea marelui sculptor.
La fel ca multe opere artistice şi literare care, de-a lungul timpului au avut caracter de noutate, „Cuminţenia Pământului” provoacă nedumerire.
Aşa s-a întâmplat acum aproape un secol, cu o mare parte din operele marelui pictor Picasso, iar în domeniul literar, „Dadaismul” lui Tristan Tzara, ca şi teatrul absurd al lui Eugen Ionesco, au fost mult timp contestate. Aşa dar nu nedumerirea provocată de „Cuminţenia Pământului” şi de alte opere artistice şi literare de avangardă trebuie să ne preocupe, fiindcă această nedumerire este absolut firească.
Important în receptarea valorii unei opere, este în primul rând măsura în care declaraţiile laudative, uneori ditirambice, care însoţesc opera sunt sincere , sau ele reprezintă efectul unei mode care guvernează la un moment dat lumea culturală.
Oare admiraţia pe care o manifestă unii intelectuali pentru „Cuminţenia Pământului” şi pentru alte lucrări avangardiste este rezultatul unei veritabile emoţii estetice, sau derivă din alinierea la opinia „specialiştilor” în domeniu ? Şi dacă, din nefericire ar fi aşa, cine sunt aceşti „specialişti” şi ce urmăresc ei ?
Ipoteza cea mai nefericită, care sper că nu este cea reală, ar fi că „specialiştii” sunt criticii în domeniul respectiv, ei avănd drept scop să domine procesul formării opiniilor culturale pt. a beneficia de avantaje materiale şi morale.
Subliniez din nou că , sper din toată inima să nu fie aşa. Dar dacă ar fi ?
În al doilea rând, se poate pune şi problema unei valori estetice intrinseci independentă de timp, loc şi de existenţa unor anumite criterii împământenite.
Această problemă este controversată, deoarece există opinii ale unor personalităţi ilustre care susţin că ideile şi valorile fundamentale, preexistă experienţei practice, ca date ale Naturii.
Acum 2300 de ani, Aristotel arăta că emoţia estetică pe care el o numea „catharsis”, există în sufletul tuturor oamenilor, iar Immanuel Kant, în secolul XVIII, formulează cu strălucire teza categoriilor apriorice ale intelectualului şi ale sensibilităţii artistice. În viziunea lui Kant frumosul există „în sine”, ceeace ne-ar putea determina să reflectăm la criteriile estetice ale avangardei literar artistice.
Tezele lui Kant au fost şi sunt contestate de cei care consideră că valorile estetice au un caracter istoric, fapt ce ar fi confirmat de evoluţia în timp a curentelor literar artistice.
În aceeaşi ordine de idei, trebuie să amintim de marile valori estetice ale Renaşterii care au preluat idei din învăţătura creştină, păstrându-şi actualitatea de-a lungul veacurilor.
Fără a opta pentru una din cele două mari şcoli de gândire privind valoarea estetică, voi prezenta în continuare, o mostră de „poezie” care incontestabil poate fi receptată ca vulgară şi inestetică de către quasi totalitatea celor care ar citi-o.
(….) „ Scoase un cuţit şi scrijelind-o pe faţă,
o îndemnă să-şi desfacă picioarele.
Răcnetele gurii mai roşii ca sângele gâlgâiră
făcând să zboare bibelouri din noptieră.
I se sparseră cu plăcere în cap.
O bocii, ca pe un pachet de caramele
într-o digestie externă
după care, ridicându-se în picioare,
se pişă pe ea. (….)”.
Versurile de mai sus aparţin unui poet contemporan avangardist.
S-ar putea deduce că, există reacţii oarecum generale faţă de lipsa de frumuseţe în poezie.
În celălalt sens, ar putea exista reacţii la fel de generale în faţa frumuseţii ?
Lăsând deschisă această problemă, mă voi întoarce la „Cuminţenia Pământului” şi la alte opere de avangardă. Sculptura lui Brâncuşi este apreciată de unii intelectuali, opinia lor fiind aceea că ne aflăm în faţa unei capodopere. Dovada – efortul Statului Român de a o achiziţiona la un preţ deloc neglijabil.
Pe de altă parte, există şi opinii, ce este drept mai timide, care pun la îndoială valoarea „Cuminţeniei Pământului” şi justeţea efortului financiar de a o achiziţiona.
În mod cu totul asemănător, au existat şi există opinii „pro” şi „contra” multor altor opere literar artistice avangardiste, create în ultima sută de ani. Socot că este absolut firesc să fie aşa, iar absolutizarea uneia sau alteia din cele două opinii ar fi o eroare. Să evităm a o face !
Prof. Gh. Boldur- Lăţescu
