De ce m-am uitat lung la picioarele si la fundul candidatei

Acum cateva zile o candidata a schimbat brusc subiectul si m-a intrebat de ce m-am uitat lung la picioarele si la fundul ei. Si mi-a venit din nou in minte o intamplare de acum aproape treizeci de ani, una dintre acelea pe care nu le mai uiti vreodata, daca ti se intampla intr-un moment anume din viata.

Eram ucenic la Viena, la una dintre marile firme de head-hunting din lume. Ma invatau cum se evalueaza candidatii, cum incearca ei sa te pacaleasca, cum sa te prefaci ca ii crezi, ce fel de oameni plac angajatorilor si care nu, lucruri din acestea. Stateam si eu pe langa ei de cate ori se putea, eram atent, bagam la cap.

Eram in biroul unuia dintre parteneri, cand se izbeste deodata usa de perete si apare Helga, transfigurata: Franck, we have a big problem! What? Uite, candidatul are interviul final cu clientul, cu seful cel mare, si a venit imbracat cu costum Dormeuil, cravata, impecabil, dar cu sosete albe! Cu ciorapi albi??? Da, cu ciorapi albi! Si mai sunt si flausati… Ce ne facem?

S-a format rapid o celula de criza, la care au mai venit vreo doi consultanti. Era unul dintre cei mai importanti clienti ai firmei, o supercompanie, era un superjob cel pentru care faceau recrutarea. Au fost trecute rapid in revista toate optiunile. Avem timp sa mergem sa cumparam niste ciorapi? Nu, nu avem, clientul trebuie sa vina in vreo zece minute. Sa anulam intalnirea? Sa gasim un motiv plauzibil? Nu, e prea riscant. Hans, sa ii dai tu ciorapii tai? Nu, s-ar simti jignit candidatul, nu putem sa-i facem asta. Pana la urma au reamenajat rapid sala de reuniuni, l-au asezat pe candidat intr-un loc anume si au pus niste plante si o mica etajera in asa fel incat angajatorul sa nu poata sa-i vada ciorapeii. Si s-au asezat si doi consultanti alaturi, unul de-a stanga si unul de-a dreapta lui, sa se poata pune imediat intre el si angajator, in caz de nevoie.

Se pare ca marele sef nu a vazut pana la urma ciorapeii candidatului, ca s-a declarat satisfacut de intalnire. Insa head-hunterii l-au trantit la referinte, au spus ca au primit referinte proaste despre el si l-au scos din cursa. Sigur, nu au mai intrebat pe nimeni, dar nici nu au vrut sa-i spuna angajatorului de ce l-au eliminat.

Au mai fost discutii dupa aceea in firma pe aceasta tema. O idee a fost sa aiba un mic stoc de ciorapi inchisi la culoare in firma, pentru situatii similare. Ciorapi noi, se intelege. Nu a fost retinuta, insa de atunci au facut un set de proceduri prin care sa-i informeze pe candidati cum sa se imbrace la interviurile cu angajatorul si cum sa se asigure ca totul e in regula inainte de a fi prea tarziu.

Atunci m-au invatat ei ca trebuie sa ma fac ca-l ascult pe candidat cand spune ce pot citi si singur in CV, de fapt, sau cand spune ce stiu dinainte ca va spune, dar sa ma uit la unghiile lui, la cum sunt taiate si la ce are sub ele, la inele si bijuterii, la manseta camasii, sa vad daca are nasturi sau butoni, la ce culoare, ce material si ce model are camasa, la materialul din care e facuta cravata, sa numar cutele de la pantofi si sa le estimez vechimea folosind un anumit algoritm, sa ma uit la sosete, desigur, sa trag cu ochiul la ce-si noteaza si cate si mai cate. Nu i-am crezut atunci, cand mi-au spus ca oamenii imbracati la fel seamana surprinzator de mult si in alte privinte, dar mai tarziu am ajuns sa le dau dreptate.

Si tin bine minte si cum mi-au explicat ca forma picioarelor, grosimea sau subtirimea lor, marimea fundului, frumusetea sau uratenia lor nu conteaza defel, insa cum si cu ce sunt acoperite conteaza mult.

Asa si cu candidata mea. Crezuse ca ma uitam atent la picioarele si la fundul ei…

Integral pe www.georgebutunoiu.ro

GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România