Nu trece saptamana sa nu i se para cuiva de la vreo televiziune sau revista ca cei de 50 si au inceput sa fie din nou cautati pe piata muncii. Ba, o reporterita inimoasa a descoperit ca acestia ar fi acum chiar mai cautati decat cei tineri, ca asa a citit ea intr-un studiu al nu stiu cui. Si vin repede la mine ca sa imi ia interviu, eu sa confirm si sa vada lumea ca da, iata, asa este, noi, cei de 50 si, in sfarsit… etc. etc.
Dar reporteritele inimoase pleaca intotdeauna dezamagite de la mine. Pentru ca nu, pe cei de 50 si nu ne cauta nimeni in mod special, niciodata, pentru niciun fel de post si de la nicio companie. Ne mai angajeaza cate cineva, din cand in cand, desigur. Insa numai cand nu gasesc pe cineva mai tanar, si asta dupa cautari repetate, si repetate si repetate.
Toti angajatii de la o anumita varsta incolo cred, dar ce zi eu, sunt convinsi de-a binelea, ca toti managerii si angajatorii sunt prosti, ca nu isi dau seama unde sunt experienta si valoarea si o cauta mereu in alta parte. Sau, daca stiu unde este, vor sa-si faca singuri rau si fac lucrurile taman pe dos decat ar trebui. Nu explica nimeni prea clar din ce motive.
Nu, dragi congeneri de 50 si, angajatorii nu sunt chiar atat de prosti pe cat se spune, nici pe departe. Ii cunosc bine, ii analizez de o viata, i-am studiat pe toat partile si nu i-am gasit prosti! Si cand spun ca vor un angajat de 20 sau de 30, si nu unul de 50, inseamna ca asa e mai bine pentru businessul lor, pentru ei personal, sau si pentru una, si pentru cealalta. Iar daca spun ca nu au nevoie de zecile de ani de experienta sau de intelepciunea senectutii pentru un anumit job, inseamna ca nu au, si gata!
Sa fim lucizi, dragi congeneri de 50 si, daca ar fi sa aleaga intre noi si cei tineri, cine ar vrea sa ne vada pe noi prin firma, zi de zi, la orice ora? Nimeni! Pana si batranii ar prefera sa vada in jur colegi mai tineri. Cand apare unul de-al nostru in preajma, instinctiv devii mai tensionat, adesea fara sa-ti dai seama. Esti mai atent la ce spui si cum te porti, sa nu-l faci sa se simta prost sau sa-l jignesti, te astepti sa fie mai imbufnat, sa fie deranjat, sau chiar sa se supere mai usor… Si, chiar daca nu o spune in cuvinte, fiindca intlepciunea si experienta ii aduc aminte ca trebuie sa se controleze, nemultumirea i se citeste pe fata. Si atunci tensiunea devine si mai mare, de multe ori nu stii ce l-a deranjat si incercand sa repari strici mai rau, si tot asa…
Oricat de suav incearca instinctul de conservare sa ne sopteasca altceva in ureche, oboseala, tristetea si frica se vad pe noi, in gesturile noastre, in tonul vocii, in miscarile si in actiunile noastre. Iar cand incercam cu disperare sa le ascundem si nu mai reusim, si iese prost, incepe ridicolul si gata, s-a sfarsit…
Ca angajator, nu prea poti amesteca oameni de varste si conditii prea diferite in aceeasi activitate, pe acelasi nivel si in acelasi spatiu fizic, pentru ca iti asumi riscuri mari. O faci cand nu ai incotro, intr-adevar, insa nu am vazut pana acum un manager care sa-si planifice de la inceput un astfel de scenariu.
Sigur, si tinerii si ceilalti accepta un manager de la noi, de 50 si, si chiar se simt mai in siguranta cu el decat cu unul de 30, insa nu putem sa fim cu totii manageri doar pentru ca suntem batrani.
E frustrant? Desigur! Se poate ca totul din jur sa fie frustrant si tu sa nu fii un frustrat? Da, se poate, insa nu va bazati pe asta, e o raritate. Frustrarea e trasatura cea mai de neocolit a generatiei noastre. Si cu greu poate sa fie imaginata pe lumea asta otrava mai puternica pentru relatiile sociale si pentru business, in general, decat frustrarea. Cercul vicios atat asteapta! Iar cand ne-a prins, gata, s-a cam sfarsit…
Daca vi se pare nedrept si va propuneti sa reparati injustitia divina, incercati! Dar veti ajunge la spitalul din Berceni mult mai repede decat ne este planificat in ADN…
Bine, bine, dar care e solutia? – ma someaza toata lumea. Ce sa facem noi, astia de 50 si? De parca orice problema de pe lumea asta are si o solutie, ca in filmele americane… Nu, nu exista solutie. Pot exista niste solutii partiale, poate conjuncturale, pentru unii mai norocosi. Dar asta nu schimba cu nimic ce am scris mai sus, si nu ne scuteste de sarcina penibila de a ne planifica lucid coborarea, incercand sa o facem cat mai lunga si mai fara zdruncinaturi, daca se poate. Si, mai ales, fara sa ne facem de ras chiar acum, la sfarsit…
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România. Citește mai multe articole pe blogul său, www.georgebutunoiu.ro
