Stiam si inainte, in mare, cat de in serios era cazul sa iau vaicarelile reluate la nesfarsit, ca de pe un disc zgariat, legate de starea culturii din Romania, de subfinantarea strigatoare catre ceruri, de indiferenta autoritatilor, de nimicnicia celor cu multi bani in cont, si multe altele asemenea. Dar acum, de cand am inceput si eu sa lucrez cu proiecte culturale, am ajuns sa stiu asta in detaliu, sa am si cifre, date si hartii pe care le pot pune sub nas unuia cu care ma contrazic pe aceasta tema.
Vorbesc cu multi straini care stau in Romania, oameni din toata lumea. Sunt surprinsi, unii chiar uimiti de cat de multe evenimente culturale sunt la noi. La Bucuresti, desigur, insa nu numai aici. Nu e zi sa nu fie cel putin un concert de muzica clasica pe undeva, teatre, expozitii cat cuprinde, festivaluri, dezbateri. In fiecare saptamana sunt trei concerte de stagiune cu orchestra mare, intreaga, si orchestre bune, nu incropite, apoi stagiuni camerale, ca sa nu mai spun si cate spectacole de opera, din acelea cu montari serioase, muncite. Nu in multe tari din America sau din Asia mai gasesti asa ceva, si nici macar in Europa in atat de multe locuri pe cat cred unii.
Cat despre arta si artisti… Cu nu multi ani in urma, erau 5 licee de muzica in toata tara. Acum sunt 41 de stat, plus o gramada de licee si scoli private. Tot Conservatorul din Bucuresti avea 60 de studenti, si cand zic tot, ara tot, adica toti anii numarati laolalta. Acum are de vreo 30 de ori mai mult, si e una dintre cele mai mari universitati de muzica din lume. Mi-au spus ca e chiar in grupul primelor 5 si ca are toate specialitatile si toate formele de invatamant posibile. Statul nostru plateste adesea si executia si creatia, nu se ocupa doar cu infrastructura si cu cadrul, asa cum fac cei mai multi altii.
Am ajuns sa-i cunosc pe multi dintre cei platiti sa faca cultura, sau sa-i sprijine pe cei care o fac, sa intru in cladirile lor, in birouri, in locurile care nu se vad de afara, sa vad cifrele, sa aflu secrete. Nu cred ca finantarea e marea problema a culturii noastre, ci managementul – ca sa scriu cu eufemisme si sa includ toata mizeria intr-un singur cuvant. Am vazut eu, cu ochii mei, sponsorizari neconditionate – si repet, neconditionate! – de sute de mii de Euro refuzate sau pierdute din lene sau din indolenta, am auzit contabile intreband ca pe ele cine le plateste ca sa faca ore suplimentare spre a scrie niste contracte si ordine de plata.
In cultura e multa rea credinta, sunt lene, indolenta, lucru prost facut, sindicalism grosier si impostor, primitiv, impotriva oricarei logici si a propriului interes, orgolii meschine. Am auzit ca Biblioteca Nationala – nationala, cea mai mare din Romania – e inchisa sambata si duminica, si in celelalte zile iti trantesc usa in nas la 18! Sau, mai bine zis, la 18 te scot cu forta din cladire, pentru ca de la 17 nu mai poti intra sa ceri carti. In toata cladirea aceea imensa, in care e si Ministerul Culturii, au mari sali de spectacole si de evenimente aproape niciodata folosite, si multe altele goale de-a binelea.
Sigur, e mai odihnitor sa fii ipocrit, sa stai cu o bere in mana si cu cealalta sa butonezi pe facebook si sa dai exemple de salarii mici si de proiecte minunate care nu au vazut luminile rampei din lipsa de finantare neconditionata, fara intrebari…
George Butunoiu
