Aveam si inainte prieteni care lucrau la stat, insa nu prea ajungeam pe la ei la birou, ne intalneam prin alte parti. Sunt oameni de isprava, buni la suflet, politicosi, educati. Normal, doar au mult mai mult timp pentru citit decat noi, ceilalti, antreprenorii si angajatii pe la privati. Imi ziceam mereu ca am avut noroc sa-i intalnesc chiar pe acei cativa oameni de la stat atat de placuti si de incredere, fiindca, se stie, cat de nesuferiti si de nepoliticosi sunt ceilalti, cata baza poti pune in spusele lor, si cate si mai cate.
De vreo cinci ani recrutez mult pentru companiile si institutiile de stat, asa ca am ajuns sa ma intalnesc cu prietenii mei, bugetarii, si pe la ei, la “servici”. Mare, mare mirare a fost sa-i vad pe acei oameni galanti cum vorbesc cu subordonatii, sau chiar cu nesubordonatii, cum nici nu ridica ochii cand le intra cineva in birou, fie el tot bugetar sau cetateanul care vine sa-i ceara ceva, cum il tine in picioare minute bune, desi sunt scaune si canapele cate vrei, cum face o grimasa cand, in sfarsit, ii arunca o privire din care saracu sa inteleaga clar ca e ultimul lucru pe care prietenul meu ar fi vrut sa-l aiba in fata ochilor, cand il primeste pe la 10:50 pe bietul contribuabil care venise de la 10:10 pentru intalnirea fixata la 10:30, desi bunul meu amic nu avea nimic de facut intre 10:30 si 10:50, dar absolut nimic… Contribuabilul ii explica pe larg, scoate si niste hartii din servieta ca sa fie mai convingator, i le intinde cu sfiala. Prietenul meu le ia, zice da, da, insa se uita pe fereastra, in gol, dar suficient de fix incat sa-i fie clar contribuabilului ca are lucruri mult mai importante de facut decat sa-l asculte pe el. Prietenul meu, bugetarul, nu-si noteaza niciodata, nimic. Pai o sa tii tu minte toate astea? Am vazut ca ai zis da, da, dar nu ai notat nimic. Ei, daca nu tin minte o sa mai vina o data, stii cum sunt contribuabilii astia, nu te lasa nici sa respiri pana nu-si vad ei micile si meschinele lor probleme rezolvate…
Si, ca sa se inchida cercul, cum credeti ca e celalalt prieten al meu dupa program, cand nu-l mai cunoaste nimeni, cand nu stie ce lucreaza si de la ce companie e? Da, corporatistul, acela care iti zambeste larg cand intri la el in birou, sare si vine la usa ca sa-ti dea mana, care te pofteste sa stai pe cel mai comod scaun, iti da ceai, cafea si biscuiti si iti soarbe vorbele din gura, notand tot-tot in carnetel, si ce ai spus, si ce nu…
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România.
