Nu credeam ca o sa ajung sa fiu obligat sa o recunosc public, insa astia micii, din generatia care vine din urma, imi dau lectii usturatoare cand vine vorba despre imaginatie…
Anul trecut, prin Societatea Muzicala, o fundatie culturala pe care am infiintat-o de curand, am preluat Concursul National Mihail Jora. Atunci nu le-am cerut concurentilor sa faca prea multe eforturi la inscriere, si ne-a costat scump, fiindca a trebuit sa alergam zile si saptamani intregi dupa unii ca sa ne trimita ce lipsea. Cu aceasta invatatura de minte, anul acesta am impus ca la inscriere sa ne dea fiecare un text de prezentare de o anumita dimensiune, in format editabil, si cate trei poze portrait si trei landscape, ca sa avem de unde alege, in cazul in care castiga si trebuie sa le facem niste prezentari oficiale. Si toate intr-un e-mail care sa nu depaseasca 3Mb.
Intr-o zi ajunge direct la mine unul dintre e-mailurile pentru inscriere, nu stiu cum. Si vad in el trei poze portrait. Identice. Si inca trei landscape, tot identice si acelea. Am fost atat de stupefiat (si stiu ca nu are grade de comparatie), incat am trimis e-mailul si celorlalti din firma, sa se amuze si ei. Credeam ca ii las cu gura cascata… Insa peste cateva secunde ma suna secretara, amuzata, dar nu din motivul pe care il credeam eu: Ehee, dumneavoastra nici nu stiti cate telefoane am primit pana acum de la concurenti care ne intreaba daca pozele trebuie sa fie identice…
Si am inceput sa fiu atent la toate inscrierile. Unul suna disperat sa ne intrebe daca ii acceptam inscrierea doar cu doua poze, fiindca de dimineata tot cauta fotografii cu el in calculator si nu a gasit decat doua! I-am zis ca nu, e absolut imposibil sa il inscriem doar cu doua poze, in loc de trei. Nu stiu daca s-a mai inscris, am uitat sa-i cer numele, ca sa urmaresc in continuare melodrama.
Altul care mi-a trimis poze identice s-a prins repede dupa ce i-am raspuns ca trebuie sa fie diferite. Peste cateva minute le reprimesc, puse intr-o foaie Word, de data aceasta, una langa alta: prima mai mica, a doua ceva mai mare, iar a treia si mai mare. Asa, in scarita. Aceeasi poza, desigur…
Ca tot vorbeam de Word, unul s-a apucat sa scrie o scurta prezentare despre el pe o foaie de hartie. I-a facut o poza cu telefonul mobil si mi-a trimis-o. I-am raspuns ca in regulament scrie clar ca prezentarea trebuie sa fie in format editabil. Da ce e aia format editabil? Pai un fisier in care poti sa scrii si din care poti sa iei textul ca sa-l folosesti in alta parte. Ahaaa… Ca Wordul? Da, exact, cel mai bine ar fi in Word. OK, sigur, domnu, imediat, se rezolva! Si peste cateva minute primesc fisierul Word. A luat poza facuta cu telefonul, a pus-o in Word si mi-a trimis-o.
Un violoncelist mi-a dat o lectie despre ce inseamna si ar trebui sa fie spiritul de observatie. Eu: te rog sa-mi trimiti poze diferite. El: dar sunt diferite, va rog sa va uitati cu atentie! Si m-am uitat din nou. Da, erau poze diferite, intr-adevar, m-am facut de ras… Totusi, m-am mai consolat cand le-am aratat si celorlalti din birou si au crezut si ei, ca si mine, ca sunt identice. Dar nu-i asa ca nici dumneavoastra nu ati fi observat din prima ca sunt putin diferite cutele de pe maneca din dreapta, daca nu le-as fi marcat eu cu sageata? Si nici ca inelarul de la mana stanga se suprapune putin peste degetul mijlociu in poza din dreapta, pe cand in cea din stanga nu? Ei?
Haideti sa facem un mic concurs: cine gaseste cele mai multe deosebiri intre cele doua poze primeste de la mine un bilet la concertul de maine seara de la Atheneu. Simfonia Psalmilor de Igor Stravinski, cu Cristian Macelaru. Merita efortul, simfoniile lui Stravinski sunt o mare, mare raritate in salile noastre de concert…
Dar sa revenim la concurentii nostri. Unul care nu a avut chef sa mai caute prin calculator, probabil, ca acela de dinainte, si-a facut un selfie si mi l-a trimis. Dar nu unul trimis de sase ori, cum ati putea sa fiti tentati sa credeti, ci chiar sase selfie-uri diferite! Acum, ca sunteti incalzi de la pozele de dinainte, observati repede diferentele, nu-i asa? E suficient sa va uitati la pozitiile urechilor din fiecare poza si sa va dati seama ca nu puteam sa-i mai reprosez ceva…
Cea mai mare lupta, insa, a fost cu dimensiunile fisierelor. “Atașez documentele necesare înscrierii la Concursul Mihail Jora 2017, secția Canto cu mentiunea ca nu pot fi trimise intr-un singur email din cauza dimensiunii prea mari!”; “Bună ziua! Mulțumesc pentru răspuns, însă nelămurirea mea este următoarea: cum încap fotografiile cerute de dvs. , intr-un e-mail de 3 MB?”. Cativa au ratat inscrierea din cauza asta. Acum imi pare rau ca m-am enervat si m-am ambitionat sa nu-i inscriu pana nu se conformeaza conditiilor din regulament.
Altii au ratat inscrierea pentru ca mi-au scris pe Facebook! Da, am primit si candidaturi pe Facebook! Le-am gasit dupa ce mi-a scris cineva sa ma uit si acolo. Pentru ca eu nu citesc mesajele de pe Facebook, Linkedin sau orice alt site de acest fel, iar de raspuns acolo, nici atat.
Nu m-am gandit atunci sa pastrez toate e-mailurile de la concurentii care s-au luptat din greu cu aceasta inscriere. Ar fi iesit un articol mult mai lung. Mai ales daca as fi scris si despre mesajele propriu-zise. Dar la editia urmatoare, din 2018, voi fi pregatit…
PS: sa aiba asta vreo legatura genetica cu dosarele de inscriere de pe vremea comunistilor, cand de fiecare data trebuia sa pui cate doua poze de buletin? Cei care s-au inscris atunci isi aduc aminte foarte bine. Oare cati puneau atunci poze diferite?
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România. Citește mai multe articole pe blogul său, www.georgebutunoiu.ro
