Obiectivul principal al recrutorului nu este sa fie iubit de catre cei pe care-i recruteaza, ci sa faca bani. Firmele de recrutare sunt platite doar de catre companii, nu de candidati, si, prin urmare, lucreaza exclusiv in beneficiul acestora, in caz de divergenta de interese intre acel angajator si candidati.
De ce sunt inca atat de multi angajati care nu stiu, sau nu inteleg acest detaliu absolut elementar intr-o lume capitalista? C’est une très bonne question, cum ar zice bunul meu prieten PY…
Si alt lucru elementar, pe care e suficient doar sa-ti pui putin mintea la contributie ca sa-l deduci si singur: principala preocupare a recrutorului nu este sa-i analizeze pe toti cei pe care-i intervieveaza in profunzime, in cele mai mici detalii, si sa le descopere calitatile, ci dimpotriva, sa le scoata la suprafata defectele incompatibile cu jobul si sa-i elimine. Abia la sfarsit, dupa ce ai eliminat zeci, sau chiar peste o suta de candidati, uneori, te poti concentra pe cei doi, trei ramasi, si sa intri in discutii de fond cu ei. Si chiar si atunci analiza se face comparativ, unul cu celalalt, si nu la modul absolut, cu “profilul candidatului ideal” pe care ti-l da intotdeauna clientul, chiar de la inceput. Dar de ce sunt inca atat de multi angajati care nu stiu, sau nu inteleg acest detaliu absolut elementar intr-o lume capitalista? C’est une très bonne question, cum ar zice bunul meu prieten PY…
Un manager e pus zilnic in situatii neprevazute, neasteptate, si e de asteptat sa aiba reactiile si sa ia deciziile cele mai avantajoase pentru angajator. Asta ma intereseaza pe mine, ca recrutor, nu toate amanuntele tehnice despre joburile avute, pe care le pot citi si singur in CV. Si daca inteleg doar un sfert din ce citesc in acel CV, si tot e suficient, in aceasta faza a recrutarii.
Or, cum imi fac eu macar o idee vaga despre cum ar reactiona acel manager in situatii neprevazute? Sigur, pot lua ghidurile de interviu de pe Internet si sa-i pun toate intrebarile pe rand: Domnule candidat, cum reactionati cand sunteti pus intr-o situatie neprevazuta? Ce faceti cand un client va pune pune o intrebare neasteptata? Dar cand v-o pune un subordonat?
Oricat s-ar pregati candidatii inainte de interviu, tot sunt interesante si relevante raspunsurile lor la aceste intrebari. Totusi, am si eu momentele mele de spontaneitate si de originalitate, ca sa-mi mentin mintea in functiune, si uneori le pun chiar eu cate o astfel de intrebare neasteptata.
Am scris ieri un articol despre candidata care a trait si a lucrat 12 ani in UK, pe un post managerial, si eu am intrebat-o cat de bine stie engleza. Ca a fost cu totul neasteptata intrebarea, am vazut dupa reactia ei.
Crezusem ca-i fac un serviciu, i-am dat ocazia sa-si arate o multime de calitati de care aveam nevoie la jobul pentru care faceam recrutarea: prezenta de spirit, inteligenta, experienta in interactiunea cu oameni dificili etc. Dar nu, ea a izbucnit si m-a facut cu ou si cu otet ca ce intrebari prostesti sunt astea, si de ce nu o intreb ce a facut ea in joburile englezesti pe care le-a avut…
Cand primesti o intrebare stupida, mai ales intr-un astfel de context, prima reactie cred ca ar trebui sa fie sa incerci sa vezi daca nu cumva este o capcana, si sa te lamuresti daca cel care ti-a pus-o e prost sau doar face pe prostul. Daca alegi visceral prima varianta, automat, fara sa stai pe ganduri si fara sa incerci macar sa-ti testezi ipoteza, s-ar putea sa ai o surprizică! Cum ar zice Vladut, pustiul bunului meu prieten HC…
Citește continuarea pe www.georgebutunoiu.com
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România.
