O listă ce poate fi mult extinsă.
Problemele din domeniul sănătăţii; eradicarea marii corupţii; eliminarea întărzierilor din accesarea fondurilor europene; normalizarea execuţiei autostrăzilor ( şi Albania are mai multe autostrăzi decât România ); punerea la punct a programelor de învăţământ pentru o perioadă de 20 de ani; eliminarea violenţei stradale, a celei din familie şi din şcoli ; educarea rromilor; conservarea patrimoniului arhitectonic; punerea în funcţiune a reţelei de irigare a culturilor agricole, lucrări de protejarea zonelor inundabile; protecţia pădurilor şi realizarea de noi plantaţii silvice; introducerea electricităţii şi apei curente în satele lipsite de aceste facilităţi; desvoltarea spiritului civic prin larga participare la treburile cetăţii ( modelul elveţian ); susţinerea moralităţii şi spiritualităţii creştine în mentalitatea oamenilor; îmbunătăţirea calităţii programelor de radio şi TV prin sprijinirea elementelor cultural educaţionale; refacerea infrastructurii stradale degradate din marile oraşe şi în special din Bucureşti; măsuri eficiente pentru protecţia mediului ambiant prin controlul asupra poluării aerului, apelor precum şi a zonelor turistice; eliminarea comportamentului câteodată violent, corupt şi nepoliticos al poliţiştilor, vameşilor, agenţilor fiscali, etc; anularea scandaloasei imunităţi a parlamentarilor, miniştrilor şi a demnitarilor în general, strângerea legăturilor economice şi militare cu UE şi SUA; organizarea unei armate capabile să apere ţara de orice agresiune; desfiinţarea sistemului corupt ce permite acordarea de diplome şi doctorate contra cost, precum şi elaborarea unor „lucrări ştiinţifice” utilizând plagiatul; recuperarea tezaurului furat de ruşi în 1917.
Importanţa obiectivelor majore menţionate mai sus nu poate fi contestată într-o societate ce funcţionează în parametrii de normalitate. În ţara noastră însă, modul de abordare a acestor obiective este profund incorect, iar disfuncţionalitatea se manifestă în special în perioadele de competiţie electorală.
„Priorităţi” contradictorii.
Adesea, mai ales în perioade în care se urmăreşte obţinerea voturilor cetăţenilor, unii politicieni lansează promisiuni fără acoperire şi formulează în acelaş timp existenţa unor „priorităţi” naţionale privind obiectivele importante menţionate mai sus. Un timp, se vorbeşte mult şi curge din berechet cerneala privitor la obiectivul promis pentru moment ca „prioritar” Trece un timp şi se intreprind, sau de cele mai multe ori nu se intreprind acţiuni pe linia obiectivului „prioritar”, după care treptat se aşterne uitarea.
Cei ce manevrează opinia publică cunosc însă foarte bine regulile conform cărora ei trebuie să lase mereu impresia unei puternice preocupări privind binele ţării. Şi atunci, ca nişte veritabili prestidigitatori, ei scot din jobenul imaginaţiei un alt obiectiv important, pe care-l aşează ca „prioritar”.
Grav nu este atât faptul că, logic vorbind, două sau mai multe obiective nu pot fi prioritare în acelaş timp, ci brambureala care se produce prin această amestecare a „priorităţilor”. Efectul este de cele mai multe ori nerealizarea satisfăcătoare a nici unuia din obiective.
Să încercăm a ilustra prin câteva exemple modul cum funcţionează mecanismul „priorităţilor” schimbătoare în comportamentul politicienilor preocupaţi în principal de captarea atenţiei şi a voturilor cetăţenilor.
„Prioritatea” construirii autostrăzilor a fost de nenumărate ori calul de bătaie al politicienilor, fie prin promisiuni şi angajamente, fie prin critici că ceeace s-a realizat este ridicol de puţin şi chiar defectuos.
Şi ce s-a ales cu aceste „priorităţi” ? Ele au fost uitate, iar în privinţa kilometrilor de autostradă construită, România se află pe ultimul loc în Europa.
La fel s-a întâmplat cu tezaurul în valoare de zeci de miliarde de dolari, care ne-a fost furat de ruşi în anul 1917. Periodic apar la noi declaraţii privind „prioritatea” problemei tezaurului, se fac vizite şi discuţii la Moscova şi …. nimic.
Protejarea pădurilor reprezintă o altă temă „prioritară” în declaraţiile oficialităţilor de foarte înalt nivel. Şi în afară de nişte acţiuni penale, nefinalizate de mai mulţi ani, privind cumpărarea-vânzarea frauduloasă a zeci de mii de ha. de pădure ( cazurile Hrebenciuc, „Prinţul” Paul , onorabilul Sturza, etc.), doar vorbe. Pădurile se taie fraudulos în continuare, lemnul neprocesat se exportă masiv iar „ codrul frate cu românul de secure se tot pleacă, sârac în ţară săracă” ( M. Eminescu – „ Doina” ).
Se ştie că tăierea pădurilor are ca efect creşterea zonelor inundabile, cu efectele catastrofale pe care le vedem şi astăzi.
Am mai putea aminti de „priorităţile” rezolvării scandalurilor provocate de plagiatul comis de Ponta, Oprea, etc. Aceste „priorităţi” au rămas în coadă de peşte, unele de ani de zile.
Ne putem întreba dacă lansarea periodică a „priorităţilor” reprezintă un defect major, cauzat de incompetenţă sau machiavelism, diversiune pentru semănarea confuziei în opinia publică ! După opinia noastră, şi una şi alta.
Lipsa unei atitudini manageriale eficiente a conducătorilor şi a formatorilor de opinie, este reală şi vine de departe, din timpul stăpânirii otomane, a celei fanariote şi mai curând, a celei comuniste. Dar nu este mai puţin adevărat, că viclenia clasei politice foloseşte deliberat crearea confuziei în mase.
Obiective majore şi priorităţi reale.
Vom încerca în continuare să analizăm cum ar trebui abordate eficient obiectivele majore din viaţa social-economică, precum şi rolul priorităţilor reale.
Multitudinea obiectivelor ce apar în practică, obligă pe managerii competenţi să se specializeze. Nu întâmpător există în interiorul companiilor compartimente cu diferite sarcini, iar la nivelul conducerii ţării, departamente şi în ultimă analiză, ministere. Specializarea presupune studii de profil dar, în primul rând o activitate eficientă în domeniul respectiv. Este firesc de ex. ca de problema pădurilor să se ocupe la nivel ministerial, ingineri forestieri cu practică semnificativă şi de succes. Problema pădurilor reprezintă, după cum se ştie un obiectiv major pentru conducerea ţării . Ar fi deosebit de util dacă, în ministerul de resort, ar exista o echipă permanentă specializată în această problemă, care să nu depindă de schimbările politice conjucturale. Se poate schimba ministrul care răspunde de pădurile ţării – dar el trebuie să fie flancat de acea echipă permanentă care să reprezinte maximum de competenţă în domeniu.
Aşa dar, specializare şi stabilitate, la cel mai înalt nivel, reprezintă un prim deziderat care poate împiedica amatorismul, combinat adesea cu corupţia din organismele de guvernare. Echipa de specialişti care gestionează unul din obiectivele majore ale economiei nu trebuie să încerce a proclama diferite priorităţi de moment. Importanţa marilor obiective este permanentă şi va trebui să nu mai existe sistemul aberant al „priorităţilor” de moment proclamate din interese politice conjucturale. Acesta este un al doilea deziderat care ar contribui decisiv la normalizarea managementului social-economic.
Pot exista desigur şi situaţii excepţionale, în care un anumit obiectiv devine prin forţa lucrurilor prioritar, cum ar fi de exemplu situaţii nedorite desigur, de conflict internaţional. Într-o astfel de situaţie, factorii de decizie la cel mai înalt nivel – Preşedenţie, Prim ministru, Parlament – pot şi trebuie să-şi asume luarea unor decizii importante.
În categoria obiectivelor realmente prioritare, intră incontestabil şi eradicarea marii corupţii. În afara organismelor abilitate prin lege să lupte cu corupţia, toate compartimentele au obligaţia să considere corupţia ca o problemă prioritară, împotriva căreia trebuie să acţioneze cu maximă energie.
În încheiere vom sublinia faptul că tratarea permanentă şi cu aceeaşi importanţă a obiectivelor social-economice majore, reprezintă un specific al ţărilor dezvoltate.
Abordarea pompieristică a obiectivelor cu inventarea unor „priorităţi” conjucturale reprezintă în realitate, un mod de a ocoli managementul modern care condiţionează dezvoltarea unei naţiuni.
Dr. Gh. Boldur-Latescu este Prof. Universitar emerit și fost detinut politic anticomunist
