I. În nefericita perioadă a dictaturii ceauşiste „diplomaţia română” era axată pe trei direcţii principale:
1. să ascundă Occidentului situaţia internă carastrofală,
2. să dea impresia că România face o politică internaţională independentă de URSS ;
3. să-şi aroge un rol deosebit în relaţiile dintre marile puteri democratice şi ţările Orientului Mijlociu.
Ceauşescu a reuşit, în special în deceniile 7 şi 8 ale secolului trecut, să-i înşele parţial pe unii din liderii Occidentali care i-au acordat o importanţă neaşteptată. Evenimente în acest sens, au fost printre altele, vizitele Preşedintelui Nixon la Bucureşti, plimbarea cu caleaşca împreună cu Regina Marii Britanii şi reluarea relaţiilor diplomatice cu RFG.
Pe de altă parte, Ceauşescu a întreţinut şi legături de „prietenie” cu Iranul, Libia,Irakul şi alte ţări din Orientul Mijlociu. Aceste „prietenii” au costat însă ţara noastră milioane de dolari. Ceauşescu îşi plătea bunăvoinţa pe care liderii acestor ţări i-o arătau, cu avantaje economice substanţiale, suportate în realitate de poporul nostru minţit ca deobicei de regimul comunist. Să ne amintim de exemplu că unele din datoriile de sute de milioane de dolari pe care Ceauşescu le-a făcut cadou Irakului, nu au fost plătite nici până în prezent.
II. In mod total surprinzător, există în prezent unele voci şi chiar acţiuni diplomatice care merg oarecum pe linia politicii ceauşiste în Orientul Mijlociu. Exempificăm cu recenta vizită în Iran a ministrului de externe, Lazăr Comănescu, trâmbiţată ca o acţiune de apropiere a acestei ţări de Uniunea Europeană. Deasemenea şi cu o declaraţie extrem de laudativă, a unui fost înalt diplomat privind „excepţionala expertiză” a României în problemele Orientului Mijlociu. Dacă este vorba de „expertiza” dobândită în anii de înainte de 1990, aşa cum am arătat, ea a fost păguboasă şi mai bine nu era.
III. Problema Orientului Mijlociu nu poate fi analizată decât în contextul situaţiei geopolitice globale. De-a lungul istoriei, această zonă a fost leagănul unor mari civilizaţii şi în acelaş timp, zonă de pornire şi / sau trecere în ambele sensuri, a expediţiilor militare cu scop de expansiune. Astfel, dinspre Europa a pornit spre îndepărtata Indie, Alexandru cel Mare iar dinspre Asia Mică spre Europa şi Africa, perşii din antichitate, arabii după Mohamed, apoi turcii şi în zilele noastre, teroriştii islamici.
Orientul Mijlociu a mai fost şi zonă de trecere a celebrului Drum al Mătăsii, care lega din punct de vedere comercial Asia de Sud Est cu Bazinul Mediteranian şi cu Europa Centrală şi de Nord Vest.
În zilele noastre Orientul Mijlociu reprezintă teatrul unei tragice confruntări între forţele islamice agresive şi civilizaţia occidentală. Definirea taberelor este realmente complicată, deoarece în rândul ţărilor islamice sunt două mari orientări religioase: sunniţii, reprezentând 85% din totalul islamiştilor ( Arabia Saudită, Irak, Turcia, Egipt, Indonezia, Malaezia, Filipine, Caucaz, Asia Centrală, Yemen şi Palestina ). Şeiţii, reprezentând 12% din totalul islamiştilor, se găsesc în special în Iran. O parte dintre sunniţi sunt aliaţi oficiali ai SUA şi ai Occidentului ( Arabia Saudită şi Turcia ), în timp ce Iranul este principalul adversar al SUA.
Dihotomia sunniţi- şeiţi nu reflectă clar situaţia politică militară din regiune, fiindcă din rândurile ambelor tabere s-au recrutat în ultimele decenii şi se recrutează şi în prezent numeroşi terorişti islamici sângeroşi.
Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei extrem de complexe din Orientul Mijlociu, trebuie să notăm statutul excepţional pe care îl are oraşul Ierusalim.
Oraş Sfânt al evreilor, încă de pe vremea regelui David, Ierusalimul a devenit acum 2100 de ani, locul sfânt unde a predicat, a fost crucificat şi a înviat Mântuitorul Iisus Christos. După mai multe secole, musulmanii revendică şi ei Ierusalimul, ca fiind oraş al lor. Faptul că cele trei mari religii monoteiste îşi dau întâlnire şi în acelaşi timp se concurează în cetatea Ierusalimului, este nu numai un fapt simbolic ci oarecum şi o explicaţie spirituală a fenomenelor complexe din Orientul Mijlociu. În acest sens, trebuie să reamintim că evreii după ieşirea din Egipt, acum peste 3000 de ani, i-au izgonit pe băştinaşii aflaţi acolo, după care în sec. I d. Hr. au fost la rândul lor izgoniţi de romani. Diaspora evreiască a durat până la înfiinţarea statului Israel în anul 1948, după care evreii au acţionat pentru a-i izgoni pe palestinienii musulmani, care se instalaseră acolo de-a lungul a sute de ani. În felul acesta evreii şi-au atras ura neîmpăcată a lumii musulmane, cu care au purtat mai multe războaie începând din anul 1967. Practic, războiul dintre israelieni şi palestinieni nu a încetat nicio clipă şi reprezintă unul din marile pericole ale zonei. Conflicte sângeroase au existat în zonă între creştini şi musulmani în perioada Cruciadelor, dar războaiele de atunci nu mai sunt astăzi de actualitate.
În încrengătura de ideologii, interese economice şi ambiţii militare din Orientul Mijlociu, există doi mari jucători din afară – SUA şi Rusia precum şi alţi doi mai puţin importanţi deocamdată, UE şi China.
Se poate rezuma oare situaţia geopolitică militară, economică şi religioasă din Orientul Mijlociu în câteva cuvinte ?
Cu modestia cuvenită, ne îngăduim să propunem acest lucru în continuare.
Orientul Mijlociu este un butoi de pulbere, care ameninţă pacea lumii şi civilizaţia Occidentală.
Matematicianul american de origine română John von Neumann a elaborat la mijlocul secolului trecut o teorie care arată că în contextul existenţei unei multitudini de jucători cu interese divergente în domeniul politic, economic sau militar, se vor produce totdeauna alianţe, care să definească doi şi numai doi superjucători, ce sunt în mod explicit adversari. În această perspectivă, aş sugera că cei doi mari superjucători din Orientul Mijlociu sunt pe deoparte SUA şi aliaţii săi şi pe altă parte, Rusia cu subordonaţii ei.
# # #
Are România vreun interes în Orientul Mijlociu care să justifice eforturi diplomatice sau economice pe această linie ? După părerea noastră – niciunul. În loc să ne vedem de necazurile noastre – şi sunt ele destule, suntem pe cale să ne amestecăm fără rost într-o problemă internaţională de o mare gravitate. Cred că ar fi bine să fim în continuare aliaţi fideli ai Occidentului, dar fără a face gesturi inutile care să ne transforme în ţinte ale islamiştilor radicali.
O vorbă din bătrâni spune : „Bună ziua am dat şi belea am căpătat”…
Dr. Gh. Boldur-Latescu este Prof. Universitar emerit și fost detinut politic anticomunist
