Încercările şi suferinţele prin care a trecut şi trece şi acum ţara noastră, au fără îndoială multe cauze iar, dintre acestea, deosebit de importante sunt complicatele relaţii ruso-române din ultimele trei secole.
În cele ce urmează propunem o sumară trecere în revistă a acestora.
Stănileşti, 1711.
Cărţile de istorie relatează pe larg despre lupta de la Stănileşti unde, în anul 1711 ţarul Rusiei Petru I , aliat cu domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir a fost înfrânt de turci. După înfrângere, Petru cel Mare s-a întors în ţara lui, luându-l cu el pe Cantemir împreună cu întreaga familie şi mai mulţi boieri devotaţi Domnitorului. Exceptând lucrările de specialitate, se vorbeşte însă mai puţin de rolul pe care l-a avut în înfrângerea ruşilor Lupu Costachi, boier moldovean de frunte. Acesta l-a sfătuit pe Cantemir să nu se alieze cu ruşii, căci ei chiar când vin ca aliaţi, nu mai pleacă niciodată de unde au pus piciorul. Cantemir nu l-a ascultat, s-a aliat cu Petru cel Mare şi a rezultat înfrângerea de la Stănileşti. La această înfrângere, un rol l-a avut şi Lupu Costachi, care i-a susţinut pe turci cu oşteni şi merinde.
După Stănileşti.
Turcii au impus Moldovei noi persecuţii, dar datorită lui Lupu Costachi, numit temporar caimacan, acestea nu au fost atunci prea severe. Curând însă, drept pedeapsă pentru “trădarea” lui Cantermir, turcii au numit domnitori fanarioţi în ambele Principate. Aceştia au spoliat efectiv Ţările Române timp de o sută de ani.
Episodul Stănileşti a fost primul din numeroasele acţiuni ale ruşilor de a trece la vest de Nistru, spre apusul Europei şi spre Constantinopol, conform testamentului lui Petru cel Mare.
1812 : răpirea Basarabiei.
În urma unui nou război dintre turci şi ruşi, căştigat de aceştia din urmă, Rusia anexează spaţiul dintre Nistru şi Prut, care aparţinuse dintotdeauna Moldovei. Ia naştere astfel o nouă entitate geografică, denumită Basarabia, locuită în mare majoritate de români, care aveau să sufere cumplit în anii care au urmat, de pe urma acestei anexări.
Războiul de Independenţă a României , 1877.
După Unirea Principatelor sub Alexandru Ion Cuza ( 1859) şi venirea în ţară a prinţului Carol de Hohenzollern – 1866, România se dezvoltă spectaculos şi îşi revendică independenţa faţă de Imperiul Otoman. În acest scop, România se aliază cu ruşii şi pornesc război împotriva Turciei. Armata rusă este pusă în dificultate de trupele turceşti şi cere imperativ ajutorul românilor. Prinţul Carol este numit comandant suprem al trupelor româno-ruse şi după lupte eroice, cuceresc redutele : Griviţa, Rahova şi în final, Plevna. Războiul este câştigat de armata româno-rusă, condusă de Prinţul Carol, iar turcii cer pace.
Aliaţii “noştri ruşi” se simt însă foarte bine în România şi trupele lor nu vor să mai plece. Deabia în urma Congresului de la Berlin ( 1878), ruşii se retrag din ţară, iar independenţa României este recunoscută inrenaţional.
Drept “recunoştinţă” pentru ajutorul dat de România împotriva Turcilor, ruşii ne iau însă înapoi cele trei judeţe din sudul Basarabiei, retrocedate în 1856 după Râzboiul Crimeii. Tipic pentru “generozitatea” rusească !
Cele patru decenii care au urmat Războiului de Independenţă, au reprezentat o perioadă de progres spectaculos pentru România, graţie efortului întregului popor condus cu mare înţelepciune de Carol I, devenit Rege în anul 1883. Marile imperii care s-au învecinat cu ţara noastră ( Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul Otoman), nu au privit niciodată cu ochi buni consolidarea statului nostru, dar în ciuda acestui fapt, România devine o veritabilă putere regională , fapt confirmat şi de războiul balcanic, 1913 în urma căruia am dobândit cele două judeţe din sudul Dobrogei ( Cadrilaterul).
Războiul de întregirea neamului, tezaurul dus la Moscova.
În anul 1914 izbucneşte primul război mondial . România, iniţial aliată cu Puterile Centrale ( Germania , Austria, Ungaria), după doi ani de neutralitate, pentru a alipi Transilvania cu populaţie românească net majoritară, intră în război alături de puterile Antantei, conduse de Franţa şi Anglia.
În primele trei luni ale războiului trupele române victorioase, avansează adânc în Transilvania, dar, după câteva luni sunt covârşite din spre N-W – de puternicele forţe germano-austriece. După lupte sângeroase, nemţii ocupă întreaga Muntenie, inclusiv capitala şi impun României umilitoarea pace de la Buftea ( 1918). Regele Ferdinand împreună cu Regina Maria şi guvernul condus de Ionel Brătianu se refugiază la Iaşi, iar armata noastră , luptând cu eroism legendar împiedică pătrunderea nemţilor în Moldova, în urma luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Ameninţarea germană asupra Moldovei continuă, drept care, regele şi guvernul hotărăsc să trimită tezaurul ţării în Rusia, pentru a nu cădea în mâinile nemţilor.. Rusia era aliata Antantei deci şi a României, iar tezaurul părea bine păzit la Moscova.
În noiembrie 1917,izbucneşte revoluţia bolşevică, ruşii se retrag în dezordine din Moldova, făcând grave stricăciuni pe tot drumul lor. Revoluţia rusă aduce la putere un guvern bolşevic, condus de Lenin.
1918 : Basarabia din nou românească.
În primăvara anului 1918, Sfatul Ţării reunit la Chişinău proclamă unirea cu România, dar în ciuda declaraţiei privind respectarea drepturilor naţionaţităţilor, guvernul bolşevic nu recunoaşte unirea Basarabiei cu România. Bande de comunişti înarmaţi trec adesea Nistrul- noua graniţă estică a României şi jefuiesc oraşe şi sate din apropierea graniţei. A fost necesară o intervenţie fermă a Armatei Regale a României, pentru ca în anii 1918-19 , să pună capăt acţiunilor de pradă ale bolşevicilor. În ceeace priveşte tezaurul, el a fost practic furat de ruşi, care păgubesc astfel ţara noastră cu o uriaşă valoare estimată la 30 miliarde de dolari, la cursul actual. După cum se ştie, tezaurul nu a fost înapoiat de ruşi României, nici până astăzi.
În toamna anului 1918, Germania este învinsă de trupele Antantei. România denunţă pacea de la Buftea, iar trupele noastre pătrund în Transilvania, care la 1 decembrie 1918, prin voinţa întregului popor, se reuneşte cu Ţara Mamă. Astfel ia naştere România Mare.
Perioada interbelică.
Anii 1919-1939 reprezintă o nouă perioadă de prosperitate pentru România , care progresând din punct de vedere economic, cultural şi politic , devine o ţară europeană puternică şi respectată.
Norii negri aflaţi deasupra Europei, din cauza apariţiei regimurilor dictatoriale de extremă dreaptă şi extremă stângă, Germania hitleristă şi respectiv URSS, au întunecat curând şi cerul ţării noastre. În urma diabolicului Pact Ribbetrop – Molotov din august 1939 România a fost silită să cedeze Rusiei comuniste Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei ( iunie 1940).
În ţara noastră, părăsită de aliaţii ei tradiţionali, cu teritoriul ciuntit la est şi la vest, în septembrie 1940, s-a instalat dictatura Generalului Ion Antonescu. Acesta obligat de situaţia geopolitică a ţării s-a aliat cu Germania hitleristă, aruncând România într-un război devastator.
România în al doilea Război Mondial.
În iunie 1941, trupele germane împreună cu cele româneşti, ungare , italiene şi finlandeze au atacat URSS . Basarabia a fost rapid recucerită de români.
Legile războiului îl obligau pe Antonescu să continuie luptele,, dar nimeni şi nimic nu-l obligau să arunve în foc aproape întreaga armată până dincolo de cotul Donului. Înfrângerea de la Stalingrad din februarie 1943, a însemnat sacrificiul a zeci de mii de ostaşi români ucişi în lupte sau făcuţi prizonieri şi trimişi în lagăre ale morţii.
După Stalingrad, a urmat penibila retragere a trupelor germano-române, sovieticii ajungând în primăvara anului 1944 la Iaşi. Frontul era oarecum stabilizat, dar înfrăngerea Germaniei şi implicit a României, era absolut inevitabilă.
Ruşii ocupă România unde impun comunismul.
La 23 august 1944, Regele Mihai povăţuit de oameni politici şi generali apropiaţi Casei Regale, în urma unei lovituri de stat, încheie un armistiţiu cu sovieticii şi aliaţii acestora. Nerespectând condiţiile armistiţiului, sovieticii ocupă rapid ţara, distrugând şi furând tot ce le stătea în cale.. Pe frontul de la Iaşi, sovieticii au făcut prizonieri o sută de mii de ostaşi români, deşi din ordinul Regelui, armata română trecuse de partea aliaţilor şi începuseră să se lupte cu nemţii care se retrăgeau.
După 23 august 1944, a urmat cea mai neagră perioadă din istoria modernă a României. Ruşii au ocupat ţara până în anul 1958, deşi războiul se terminase din 1945. Ei au spoliat literalmente bogăţiile ţării pentru întreţinerea trupelor de ocupaţie şi pentru plata datoriilor de război, plătite după unele estimări , de zeci de ori mai mult decât fuseseră stabilite prin tratatul de pace de la Paris, în 1946.
În perioada 1945-89, ţara a fost literalmente ruinată, la început de ocupanţii sovietici şi apoi de politica criminală a regimului comunist, instalat prin fraudă şi teroare.
Revoluţia anticomunistă – 1989 şi anii care au urmat..
În decembrie 1989, în contextul eliberării Germaniei de est, Cehoslovaciei,Ungariei, Poloniei,Ţărilor Baltice şi Bulgariei de sub jugul sovietic, în România s-a declanşat revoluţia anticomunistă, care a dus la prăbuşirea dictaturii lui Ceauşescu. Evenimentele care au urmat ne sunt încă proaspete în memorie: confiscarea Revoluţiei de către criptocomunişti şi 26 de ani de “tranziţie”, spre ce ar trebui să însemne o ţară realmente democratică şi prosperă.
Elementele care caracterizează aceşti 26 de ani şi care descurajează şi întristează pe mulţi români, ne sunt bine cunoscute. Reamintim doar trei dintre acestea, care confirmă influenţa nefastă a Moscovei asupra ţării noastre:
În anul 1991când liderii R. Moldova , devenită independentă doreau unirea cu România, Ion Iliescu prieten devotat al Moscovei, a acţionat în aşa fel, încât evenimentul să nu se realizeze.
Influenţa politică a Rusiei în R. Moldova, unde partidul comunist stipendiat de ruşi, a aruncat ţara într-o sărăcie cumplită şi izolare.
După instalarea scutului de la Deveselu, ameninţările făţişe lansate de ruşi împotriva României, urmăresc slăbirea alianţei ţării noastre cu NATO.
Există însă şi lucruri bune în aceşti ani : pluralismul politic ( cu deficienţele cunoscute), aderarea la NATO şi UE, parteneriatul strategic cu SUA , scutul antirachetă de la Deveselu.
#
# #
Nu mi se pare plauzibilă în prezent o intervenţie militară a Rusiei împotriva României , care este membră NATO. Extrem de îngrijorător este însă în prezent faptul că ruşii pătrund în economia noastră, în mijloacele de informare în masă. precum şi în structura şi mentalităţile partidului aflat de mult timp la guvernare.
Ruşii nu vor cuceri România din punct de vedere militar, dar o pot subordona prin acţiuni ca cele enumerate mai sus. Acestea sunt marile pericole care ameninţă acum România. Mijloacele de a le evita sunt următoarele : ONG-urile independente, intelectualii formatori de opinie, oamenii oneşti din toate partidele să înţeleagă că pericolul nu poate fi înlăturat decât prin înţelegerea adevăratelor ameninţări asupra ţării.
Acum 300 de ani, boierul patriot Lupu Costachi a înţeles adevărul despre pericolul rusesc şi prin mijloacele pe care le-a avut atunci, a contribuit la înlăturarea acestuia pentru un timp.
Ce bine ar fi să-i urmăm exemplul !
Dr. Gh. Boldur-Latescu este profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist
