Home Opinii Tătaru, Primariatu’ și Zădărnicirea

Tătaru, Primariatu’ și Zădărnicirea

DISTRIBUIŢI

De ceva vreme monitorizăm mișcarea haotică a domnului Tătaru în oscilațiile sale de a mulțumi și îndestula diverși oameni politici, oameni de afaceri cât și pe sine însuși. Ceea ce la început părea a fi un moldovean bonom și aproximativ priceput la vorbă devine zilnic absolut convins de înțelepciunea și perfecțiunea deciziilor sale și de prezența sa providențială la cârma Ministerului Sănătății.
Iată că, în mâinile sale, mult hulita și de temut Pandemie nu este decât un instrument de tip „alba-neagra de Vaslui” de care ne amintim doar atunci când interese oculte o cer.
Cei familiarizați cu lumea medicală știu că de ieri a început examenul de primariat pentru medici, indiferent de specialitatea acestora, organizat in toate centrele universitare din țară… ma rog..în „toate” este doar o formă de exprimare căci și aici se manifestă deja abuzuri și discriminări patronate, sub semnatură, de același domn Tătaru. Dar acesta este un subiect pentru mâine…
Astăzi, după cum spuneam, se desfașoară și se va desfăsura încă, examinarea medicilor pentru gradul de medic primar (deși și aici este o discuție veche referitoare la justețea acestei gradații atât timp cât la nivel european nu există o similitudine în nomenclatorul de profesii).
Este primul examen organizat de stat în România de la începutul pandemiei, indiferent de Minister, cu excepția celor pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a. Reamintim că, spre deosebire de telemedicină sau învățământul de orice nivel, examinarea nu se poate face online ci doar prin deplasare fizică la nivelul Spitalului respectiv.
Azi autoritățile au anunțat că de la începutul pandemiei au fost 3.335 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului sanitar, ceea ce înseamnă un procent de 11,4%.
Și acum, hai să ne „punem în pantofii” unui medic ce se prezintă la examen:
-medicul-candidat se prezintă într-un spital indicat unde…va fi testat pentru Covid? I se va cere rezultatul vreunei testări anterioare? Va fi izolat întâi în „zona roșie” a spitalului și abia apoi va putea să susțină examinarea (adică după măcar 24 ore de izolare)?
În fond, el poate „aduce” sau „lua” de acolo inclusiv Covid!
-ulterior, o comisie de examen constituită din măcar 3-4 oameni, candidat și măcar 1 martor va examina pregătirea candidatului. Serios? Când în ziua de astăzi medicii din spitale nu mai prezintă diminețile așa numitul „raport de gardă” tocmai pentru a nu crește riscul de infectare cu Covid este oportun sau înțelept să facem așa ceva?..că legal nu este oricum!
-relevanța examinării- reiterăm și pe această cale situația spitalelor de tip „muzeu” care stau fără pacienți (sau cu mult sub norma de funcționare). Și aici nu vorbim doar de spitalul Colentina ci de absolut toate spitalele ce nu au voie să trateze/interneze decât strict limitativ.
Specificul acestei examinări este exact contactul cu un caz (pacient) căruia medicul examinat trebuie să-i prezinte comisiei părerea sa despre analize, tratament, eventual intervenție chirurgicala. Dacă în secție (la momentul examinării) există, să zicem, doar 2 pacienți și 15 candidați este ca și când vii cu subiectele știute de acasă…Și nu numai atât. Ni s-a spus că nu se condiționează internarea în spitale de efectuarea unui test PCR. Deci dacă unul din cei doi bolnavi este infectat și asimptomatic infectează pe cei 15 candidați și membrii comisiei dintr-o lovitură sau mai bine spus dintr-o prostie de-a ministerului.

Păi domnule Tataru, se prezumă că discutăm despre un examen și nu de o bătaie de joc, un simulacru..și dacă despre priceperea cu care păstoriți chestiuni medicale științifice iată că ne-am lămurit (vai! a câta oară?) cum rămâne cu art.352 Cod penal referitor la Zădărnicirea măsurilor de combatere a bolilor infecțioase? Iată că nu numai că încurajați, ci și obligați persoane (candidații) și instituții (Spitalele) să încalce prevederi ale legislației…sau conform „alba-neagra de Vaslui” nu mai este cazul să ne speriem de Covid?
P.S- Mâine vom comenta o altă situație asumată și semnată de dl.Tătaru și anume NT/4972/01.07.2020 .

Update 08,07,2020: Ghiveciul de primariat à la Tatar’. Mai mulți medici depun plângere la CNCD

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.