Unul din cei mai apreciați head-hunter-i din România, George Butunoiu relatează pe blogul său cum recrutează tinerii manageri.
„Cand primesc un CV al unui candidat de 30 de ani, sau mai putin, il sterg imediat, fara sa mai citesc ce scrie in el. Eu, ca firma de recrutare, nu pot sa recomand candidati sub 30 de ani pe posturi de conducere, mai tineri de 33-34 de ani pentru posturile de director general si sub 40 pentru posturile din consiliile de administratie si alte boarduri neexecutive, mai ales daca e vorba despre companii mari, iar daca e vorba despre cele de la stat, cu atat mai putin.
Sigur, am vazut si ei, ca si altii, pe cativa (nu multi) cu astfel de varste facand lucruri bune, sau chiar remarcabile pe astfel de posturi. Dar asta nu inseamna nimic, evident, sa constati ca o decizie a fost buna sau proasta, sau pur si simplu norocoasa, dupa ce a fost luata si a produs efectele e cel mai banal lucru cu putinta.
Am vazut membri in consiliile de administratie de la mari (foarte mari) companii de stat si de 27 de ani. Cand nu sunt decizii de o induiosatoare prostie din partea unor ministri (pentru ca ei spun da sau nu in aceste cazuri), atunci pot sa fie socotite criminale (e coruptie!!!), date fiind consecintele.
In tarile asezate si serioase, un parcurs profesional solid, clar, ascendent si cu rezultate concrete si verificabile al uni candidat, poate sa fie un predictor foarte bun si uneori suficient pentru a sustine o candidatura pe un post similar si a justifica decizia de angajare. Si in Romania (si in alte locuri ca la noi) acest track-record e un predictor major de luat in seama, insa nu intotdeauna cel mai bun si, oricum, niciodata suficient.
Aici, ca sa ai rezultate bune ca manager, trebuie (e esential) sa fii luat in serios, respectat, temut ca sa fii ascultat. Daca esti si apreciat pentru competenta tehnica (in domeniu, manageriala sau amandou) si pentru cunostinte, in general, cu atat mai bine. La Bucuresti, la 27 de ani nu te asculta nimeni cand vorbesti si comanzi din scaunul de director general, indiferent de orice ar scrie in CV-ul tau, de ce si cate scoli inalte ai facut si de ce posturi ai mai avut inainte. La Bucuresti nu se conduce cu stiinta, cu competenta tehnica, ci cu personalitatea, inainte de toate si in majoritatea cazurilor, iar in institutiile si companiile de stat intotdeauna, fara exceptie, din cate stiu eu.
Or, cum sa te faci respectat la 27, 28, 30 de ani in Bucuresti? In colective mici, omogene din multe puncte de vedere, cu activitati relativ simple, unde lucrurile merg bine, cu angajati cu varste similare, poate ca da. Insa in organizatii mari, eterogene, dificile si, mai ales, cu probleme de toate felurile, nu merge, orice ar crede unii si altii. Cu cat sunt mai mari si mai vechi problemele din institutia sau compania respectiva, cu atat sansele unui tanar sa se impuna sunt mai mici. De aceea mi se par iresponsabile initiativele si programele care se tot vehiculeaza in mediile politice si in spatiul electoral, prin care se promit joburi mirobolante tinerilor absolventi, mai ales daca jura ca se vor intoarce acasa imediat ce termina nu stiu ce studii pe la niste universitati din strainatate. Foarte tinerii pot sa faca multe lucruri bune pentru tara, intr-adevar, insa prea putine din fotoliile manageriale ale companiilor si institutiilor de stat. Era sa continui cu obisnuitul “din pacate”, insa nu sunt sigur ca nu ar fi doar o politete lipsita de consistenta…”
