In cadrul campaniei desfasurate pentru combaterea pirateriei software si incurajarea respectarii dreptului de proprietate intelectuala, guvernul a decis inceperea negocierilor pentru achizitionarea dreptului de utilizare a produselor software Microsoft la nivelul administratiei publice. Astfel, in ultima sedinta de guvern, Ministerul Comunicatiilor a fost mandatat sa inceapa discutiile pentru incheierea unui acord cu Microsoft Romania, avand ca obiect achizitionarea de licente de utilizare a programelor, in conditii avantajoase pentru autoritatile publice.
Majoritatea statelor din Europa Centrala si de Est au rezolvat prin astfel de acorduri problema legalizarii parcului software existent la nivel guvernamental. Tari ca Polonia, Lituania, Ungaria, Slovenia, Croatia si Bulgaria au emis ordonante prin care se interzice utilizarea ilegala de software si au semnat contracte-cadru de legalizare: Bulgaria a semnat un contract-cadru pentru administratia centrala pentru 30.000 de calculatoare pe o perioada de trei ani.
Ultimii dintre vecini
Croatia a perfectat un contract asemanator pentru 12.000 de calculatoare pentru o perioada de cinci ani; Ungaria a incheiat in 2003 un contract-cadru, ca urmare a centralizarii contractelor semnate de Ministerul Apararii, Interne si Administratie Publica, pe o perioada de trei ani; Cehia a publicat o hotarare de guvern privind metodologia pentru utilizarea de software legal in institutiile guvernamentale; Iugoslavia a semnat un contract-cadru pentru administratia centrala pentru 30.000 de calculatoare; Slovenia a semnat in anul 2000 un contract-cadru pentru 10.000 de calculatoare si a reinnoit acest contract in 2003 pentru o perioada de cinci ani; Germania a finalizat, in anul 2003, pentru Ministerul Federal de Interne, un contract-cadru de licentiere care permite guvernelor federale si locale achizitia produselor Microsoft la preturile negociate si aprobate central; in anul 2000, Marea Britanie a semnat contracte-cadru pentru administratia centrala pentru o perioada de cinci ani cu mai multi furnizori de produse software, precum Microsoft, Oracle, SAP, Intergraph.
De asemenea, Comisia Europeana si Parlamentul European au fost printre primii beneficiari ai acestor contracte-cadru de legalizare centralizata constituindu-se, astfel, intr-un exemplu permanent de respectare a drepturilor de proprietate intelectuala in privinta utilizarii programelor de calculator.